Sport

Young Steaua Alexandria s-a lansat oficial – Juniorii de la Dinamo Bucureşti au câştigat primul turneu juvenil organizat de Young Steaua!

young 1Una din cele mai tinere şi promiţătoare şcoli de fotbal din Alexandria este Young Steaua, club fondat de foştii fotbalişti Vali Badea şi Sorin Paraschiv. Deşi cei doi foşti fotbalişti de la Steaua au deschis această şcoală de fotbal în urmă cu trei luni de zile, la sfârşitul acestei săptămâni echipa a organizat primul turneu, rezervat copiilor în vârstă de 9-10 ani. Evenimentul a avut loc în data de sâmbătă, 29 august, pe stadionul Municipal din Alexandria, în prezenţa unui public numeros, format în mare parte din părinţi, prieteni, membri ai familiilor sportivilor, iar la turneu au participat patru echipe: Dinamo Bucureşti (antrenor Tudor Chiacu), Steaua Bucureşti, New Stars Bucureşti (echipa foştilor fotbalişti Ghionea şi P. Marin) şi Young Steaua (antrenor Adrian Chiriţă). Disputate pe teren de dimensiuni reduse, jocurile au fost animate, au avut parte de un farmec deosebit, specific vârstei participanţilor, iar la final a câştigat echipa clubului Dinamo Bucureşti. Totuşi, în opinia fistului fotbalist Vali Badea, co-organizator al turneului, reuşita competiţiei şi rolul principal, de verificare, au fost atinse. “Pentru noi este primul turneu pe care îl organizăm, vorbim de o grupă de sportivi formată cu doar trei luni de zile în urmă, de aceea obiectivul principal este acela de a verifica nielul de pregătire al sportivilor. Despre adversari, ce pot să spun, se vede că sunt mult mai bine pregătiţi, au un plus de pregătire faţă de noi”, a spus Vali Badea.

Invitaţi la eveniment, foştii stelişti Sorin Ghionea şi Petre Marin au ţinut să fie prezenţi alături de foştii lor colegi, Badea şi Paraschiv, iar în postura de antrenori se pare că s-au acomodat deja. “Este un turneu binevenit, am răspuns imediat invitaţiei, vrem să continuăm asemenea competiţii şi în Bucureşti, important pentru copii este mişcarea să şi aflăm nivelul de pregătire al lor, în raport cu alţi sportivi de vârsta lor”, a declarat Sorin Ghionea.

Prima ediţie a turneului de Cupa Young Steaua, clasament final: 1. Dinamo Bucureşti, 2. New Stars Bucureşti, 3. Steaua Bucureşti, 4. Young Steaua Alexandria.

B. Pană

One Comment

  1. Mare dezamagire, intrucat la Centrele de copii si juniori Dinamo este deseori pe primele locuri iar in momentul in care trebuie sa fac pasul la echipa mare, parca se rupe ceva…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.