Eveniment

Accident rutier cu trei victime la Plosca

Azi-noapte, în jurul orei 01.05, pe raza localității Plosca s-a produs un eveniment rutier rezultat cu trei victime (trei bărbaţi, cu vârste de aproximativ 48, 42 si 17 ani), informează ISU Teleorman.

Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje SAJ Teleorman.

Una dintre victime era blocată în caroseria deformată, aceasta fiind scoasă de pompierii militari teleormăneni. Persoanele rănite, conștiente și cooperante, cu diferite traumatisme, au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la spital.

Misiunea salvatorilor a continuat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.