Social

908 burse acordate elevilor la Zimnicea

“În primul rând, vreau să spun că am avut ședință ordinară pe luna în curs. Au fost 8 puncte, iar cu diversele, au fost 9 pe ordinea de zi. Au trecut toate proiectele de hotărâre. Cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost aprobarea finanțării numărului de burse la nivel de oraș pentru copiii din învățământul zimnicean (…). Normal, trebuia să aprobăm numărul burselor în luna mai, dar nu am primit toate documentele de la instituțiile de învățământ din oraș în timp util”, declară Petre Pârvu, primarul orașului Zimnicea.

Așadar, Consiliul Local al orașului Zimnicea a adoptat, în unanimitate de voturi ale celor 15 consilieri prezenți, proiectul de hotărâre privind “aprobarea numărului de burse care se vor acorda elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din orașul Zimnicea, în semestrul al II-lea al anului școlar 2020-2021”.

De asemenea, este precizată și suma pentru fiecare tip bursă: 160 lei (bursa de performanță), 130 lei (bursa de merit), 110 lei (bursa de studiu) și 100 lei (bursa de ajutor social). În total, au fost acordate 908 burse, dintre care niciuna nu a fost bursă de performanță.

La Școala Gimnazială Miron Radu Paraschivescu Zimnicea, au fost acordate 65 de burse de merit, 6 de studiu și 36 burse de ajutor social. La Școala Gimnazială nr. 2 Zimnicea, au fost acordate 78 de burse de merit, 7 de studiu și 37 de ajutor social, iar la Școala Gimnazială nr. 3 Zimnicea au fost acordate 110 burse de merit, 62 de studiu și 170 de burse de ajutor social.

La nivel liceal, 208 elevi au primit burse de merit la Liceul Teoretic Zimnicea. Mai mult, au fost acordate 11 burse de studiu și 118 de ajutor social.

Petre Pârvu, primarul orașului Zimnicea, a făcut o precizare pentru a clarifica anumite discuții din spațiul public legate “de solicitarea conducerii liceului către copii să își deschidă conturi la diverse bănci pentru a primi bursele. Asta a fost solicitarea celor din școală și nu a Primăriei orașului Zimnicea pentru că este un subiect care se tot discută în spațiul public și am obligația legală și morală de a informa părinții că nu primăria a cerut deschiderea acestor conturi”.

De asemenea, sursa citată menționează o cerere adresată Consiliului Local de a vota favorabil pentru “a asigura deplasarea profesorilor din alte comunități către orașul nostru pentru că avem învățători, profesori care fac naveta și, de asemenea, am aprobat, la solicitarea conducerii instituțiilor de învățământ din oraș, bani pentru deplasările celor care lucrează în instituția respectivă”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.