Eveniment

Procurorii DNA au trimis în judecată doi inspectori de la Direcția Antifraudă Fiscală Alexandria / Luare de mită și fals intelectual

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Minea Adrian și Rădulescu Adrian Bogdan, la data faptelor inspectori în cadrul A.N.A.F. – Direcția Regională Antifraudă Fiscală Alexandria, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 16 aprilie 2021, inculpații Minea Adrian și Rădulescu Adrian Bogdan, în calitate de inspectori A.N.A.F., în urma efectuării unui control la un magazin aparținând unei întreprinderi individuale, ar fi pretins și ar fi primit de la o angajată a magazinului suma de 2.000 lei pentru a nu-și exercita atribuțiile de serviciu cu ocazia controlului, respectiv pentru a aplica o sancțiune mai mică decât cea prevăzută de lege pentru neregulile constatate.
Totodată, în același context, cei doi inculpați i-ar fi creat convingerea angajatei respective că îi pot suspenda activitatea economică.
Banii respectivi ar fi fost primiți de cei doi inculpați pentru a consemna în procesul verbal de contravenție, în fals, că ar fi identificat în interiorul magazinului o sumă nejustificată mai mică decât cea găsită în realitate, astfel încât să se încadreze în intervalul minim de amendă.
Astfel, după ce ar fi primit suma de 2.000 lei, cei doi inculpați ar fi aplicat sancțiunea contravențională în cuantum de 1.500 lei față de 10.000 lei cât ar fi fost corect.
În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra celor doi inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.