Eveniment

Preselecţia pentru înfiinţarea corului de copii “Melody” continuă

corMonica DUMITRESCU

Elevii din şcolile alexăndrene cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani care au talent muzical şi doresc să facă parte din corul de copii “Melody” al municipiului Alexandria sunt aşteptaţi şi astăzi, 7 noiembrie, la preselecţia care se va desfăşura în sala de şedinţe a primăriei în intervalele orare 9.00-11.00 şi 17.00-18.00.

Înfiinţarea Corului de copii “Melody” care să reprezinte municipiul Alexandria la evenimente culturale este un proiect iniţiat de prof. Alina Florentina Stoican, primul voluntar cu acte în regulă din municipiul reşedinţă de judeţ. Aceasta se va ocupa benevol de pregătirea copiilor talentaţi din Alexandria.

Potrivit prof. Alina Florentina Stoican, în prima etapă a preselecţiei, organizată miercuri, 5 noiembrie, numărul participanţilor nu a fost foarte mare. “S-au prezentat doar 15 copii din care deocamdată am selectat 8. Mai sunt alţi cinci copii talentaţi, foarte buni care iau lecţii de canto şi care nu au nevoie de preselecţie. În funcţie de numărul copiilor care vor participa la preselecţia de vineri, şi de talentul şi pregătirea lor mă voi decide asupra celor care vor face parte din acest cor”, a declarat prof. Alina Stoican. Aceasta a mai precizat că numărul copiilor care vor alcătui corul “Melody”, nu va fi mai mic de 15, dar nici mai mare de 20. “Iniţial m-am gândit la 15 copii, dar dacă sunt foarte buni cei care vor participa la preselecţie voi alege până la 20”, a mai spus aceasta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.