Eveniment

“Lider European” și “Euro Quiz”, competiții adresate elevilor de liceu și gimnaziu

Reprezentanța Comisiei Europene în România dă startul competițiilor “Lider European”, pentru elevii de liceu, și “Euro Quiz”, pentru cei de gimnaziu. Anul trecut, 650 de liceeni au participat la concursul “Lider European” și peste 400 de elevi, la “EuroQuiz”, iar în competiția din acest an 780 de școli, 1.050 de profesori și 2.640 de elevi sunt deja înscriși la întâlnirile online.

“Lider European” își propune anul acesta să dezvolte abilitățile personale de leadership și de vorbire în public ale elevilor, în vreme ce “Euro Quiz” are drept scop încurajarea lucrului în echipă, îmbogățirea cunoștințelor despre Uniunea Europeană și dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor. Competițiile se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației.

Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, a declarat: “Vă mulțumesc pentru entuziasmul vostru și al profesorilor voștri care sunt alături de noi în aceste proiecte educaționale. Abia aștept să vă întâlnesc atât în online cât și fizic și să vorbim despre Europa și despre viitorul vostru. Pentru că Europa este despre voi, este a voastră și va arăta așa cum vă doriți. Mă bucur să văd că vă implicați deja în construirea ei!”.

Pentru a putea participa, doritorii trebuie să găsească alți câțiva colegi sau prieteni cu care să formeze un mini-grup și un profesor care să coordoneze. Înscrierea se face apoi pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene, la link-ul Lider European (europa.eu).

Data limită de înscriere pentru “Lider European” ediția 2021 este 17 noiembrie. Proiectele se trimit până pe 30 noiembrie, iar pe 10 decembrie 2021 vor fi anunțați cei opt finaliști (trei locuri pe podium și cinci mențiuni).

Echipele câștigătoare vor avea șansa să își susțină proiectul chiar la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, pe data de 16 decembrie 2021.

“Euro Quiz” va fi organizat în primăvara anului 2022, iar date suplimentare privind înscrierea vor fi publicate la link-ul Euro Quiz (europa.eu).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.