Sport

Încă două transferuri la CSM Alexandria

Nou-promovată în Liga a doua de fotbal masculin, CSM Alexandria a mai finalizat, duminică, încă două transferuri înainte de a începe campionatul. Este vorba despre Martin Bueno (atacant), un sud-american, în vârstă de 32 de ani, care, anterior, a evoluat în prima ligă australiană unde, în douăsprezece meciuri, a înscris de șapte ori.

De asemenea, gruparea teleormăneană l-a mai achiziționat și pe Petre Simion, în vârstă de 22 de ani, tot atacant, acesta fiind transferat de la CSC Dâmbovița, echipă pentru care în sezonul anterior a marcat șase goluri în douzeci și una de partide disputate.

Pe lângă cei doi fotbaliști proaspăt transferați, se mai adaugă jucătorii români aduși de la echipe cu tradiție din Superliga României, precum Adrian Gîdea, transferat de la CFR Cluj, Ovidiu Horșia, sosit de la Universitatea Cluj, și Enrichi Finica, de la Politehnica Iași.

Amintim că CSM Alexandria a promovat în liga secundă de fotbal masculin după ce a avut un parcurs foarte bun în Liga a treia și a câștigat returul meciului de promovare cu Viitorul Dăești de pe teren propriu cu scorul general de 6-1. (Maria Gavrilă – studentă Universitatea Ovidius)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.