Economie

În luna august 2023, câștigul salarial mediu net al teleormănenilor a fost cu 370 lei mai mare față de aceeași lună a anului trecut

Potrivit Direcției Județene de Statistică Teleorman, în luna august 2023, câştigul salarial mediu nominal net la nivelul judeţului Teleorman a fost de 3256 lei, mai mare cu 11.40 % (+ 370 lei) faţă de cel înregistrat în luna august 2022.

Pe sectoare de activitate, s-a realizat un câştig salarial mediu nominal net de: 3238 lei în agricultură, silvicultură, piscicultură, cu 16.80 % (+ 543 lei) mai mare faţă  de realizările lunii august 2022; 2638 lei în industrie şi construcţii, în scădere cu 3.00% (-79 lei) faţă de august 2022; 3551 lei în activitatea de servicii, cu 15.00 % (+ 532 lei) mai mare  faţă  de realizările lunii august 2022.

La nivelul judeţului Teleorman, în luna august 2023, s-au înregistrat 56112 salariaţi, rezultând o creştere a numărului acestora cu 14 salariaţi faţă de luna august 2022.

Pe de altă parte, în trimestrul II al anului 2023, numărul mediu al pensionarilor la nivelul judeţului a fost de 84209 persoane, comparativ cu trimestrul II, al anului 2022, numărul mediu al acestora scăzând cu 1437de pensionari.

Pensia medie înregistrată la nivelul judeţului Teleorman, în trimestrul II al anului 2023, a fost de 1730 lei, înregistrându-se o creştere a acesteia cu 202 lei faţă de trimestrul II al anului 2022.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.