Economie

Contracte semnate pentru reabilitare drum comunal, la Ciuperceni, și extindere rețea de canalizare, la Blejești

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat 40 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de 486.348.968,44 de lei. Două dintre contractele semnate sunt cu primării din județul Teleorman, Ciuperceni și Blejești, proiectele vizând “Reabilitare DC34 în comuna Ciuperceni, județul Teleorman”, cu o valoare financiară alocată de 7.046.101,87 lei, și “Extindere rețea de canalizare menajeră în satele Blejești, Baciu și Sericu, comuna Blejești, județul Teleorman”, în valoare de 22.514.351,83 lei.

“Nu trebuie să uităm că suntem în serviciul public, iar eforturile noastre trebuie concentrate spre îndeplinirea angajamentelor pe care ni le-am asumat în fața cetățenilor! De aceea, atât eu, cât și colegii mei din minister suntem în contact permanent cu autoritățile locale pentru implementarea proiectelor pe care le derulează sau urmează să le implementeze pentru că, doar împreună și prin eforturi constante, putem contribui la acea modernizare și eficientizare a statului pe care ne-o dorim atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare!”, a precizat ministrul dezvoltării.

Cele 40 de noi contracte, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează reabilitarea și modernizarea drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare a apelor uzate, extinderea unor conducte de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea sau reabilitarea unor poduri și podețe.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.