Social

Casa Județeană de Pensii Teleorman a acordat 482 ajutoare de deces în luna martie

Potrivit unei informări privind activitatea desfășurată în luna martie 2023, Casa Judeţeană de Pensii Teleorman informează că au fost plătite pensii și indemnizații pentru 91.679 pensionari, beneficiari de asigurări sociale, în sumă totală de 169.767.028 lei; au fost depuse un număr de 418 cereri de pensionare cazuri noi și 262 cereri privind recalcularea drepturilor de pensie; a înregistrat 36 cereri privind stabilirea unor drepturi de pensie comunitară sau confirmarea stagiului de cotizare realizat în România; a efectuat un număr de 476 tranzacții reprezentând: drepturi noi, modificări de pensii și indemnizații, recalculări, modificări conturi, modificări de adrese, modificări de nume, schimbarea modalității de plată, corecții CNP, acordare taloane CFR, înființări și lichidări conturi, sistări și suspendări de la plată – dosare de pensii ca urmare a decesului ori alte cauze, transferări dosare pensii și/sau indemnizații, precum și rețineri de pensii.

De asemenea, potrivit prevederilor Legii nr. 163/2020 au fost încheiate 13 contracte de asigurare socială; au fost eliberate 63 formulare – Notificarea calității de neasigurat în Sistemul de Securitate Socială din România; a înregistrat 99 utilizatori externi ai portalului cnpp.ro; a primit prin poșta electronică un număr de 540 solicitări; a fost înregistrat și prelucrat 1 formular pentru înregistrarea accidentului de muncă; s-a înregistrat o cerere pentru despăgubire în caz de deces;  au fost expertizate un număr total de 623 persoane la nivelul județului Teleorman, de către cabinetele de expertiză medical.

În luna martie 2023, instituția județeană de pensii a acordat 482 ajutoare de deces, în sumă de 3.237.667 lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.