Eveniment

32 de permise, reținute de polițiști la final de săptămână / Șoferii băuți, nelipsiți din peisaj

În urma activităților preventive desfășurate de polițiști la final de săptămână, aceștia au aplicat 253 de sancțiuni contravenționale în valoare de 103.460 de  lei, au reținut 32  permise de conducere  în vederea  suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare. Dintre acestea, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.900 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform LG 61/1991 R. În cadrul acțiunilor au fost legitimate 796 de persoane și verificate 484 de autovehicule.
Astfel, sâmbătă, 25 februarie, ora 18.45, polițiștii din cadrul Secției nr.5 Poliție Rurală Dobrotești au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Siliștea Gumești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 703, în comuna Ciolănești, având dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal  pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Duminică, 26 februarie, ora 04.11, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Alexandria, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză  a  fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
Tot duminică, 26 februarie, ora 17.46, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au depistat un bărbat în vârstă de 44 ani, din comuna Brânceni, în timp ce conducea un autoturism în comuna Orbeasca, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză  a  fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

La ora 20.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede – Biroul Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză  a  fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.