Social

Zilele Recoltei la Alexandria – Grătare cu pastramă şi mustării în centrul municipiului reşedinţă de judeţ

Primăria municipiului Alexandria organizează, în perioada 4-7 octombrie 2012, Zilele Recoltei, un eveniment la care sunt invitaţi atât producătorii agricoli din Teleorman, să-şi expună produsele, cât şi gospodinele care au astfel prilejul să-şi umple cămările cu produse proaspete de calitate la preţuri de producător, dar şi alexăndrenii dornici de distracţie pentru care vor fi amenajate grătare cu pastramă şi mustării. Evenimentul va fi găzduit în parcarea dintre Instituţia Prefectului şi Direcţia de Finanţe. Pentru producătorii care vor dori să vină la Zilele Recoltei din Alexandria, Primăria va pune la dispoziţie standuri pentru expunerea mărfurilor gratuit. Sunt aşteptaţi producătorii teleormăneni de legume şi fructe, produse lactate, panificaţie, producătorii de vinuri, dar şi de semipreparate din carne.

În data de 5 octombrie, evenimentul se va suprapune cu Gala Laureaţilor Festivalului naţional de muzică populară “Pe deal la Teleormănel”, ce se va desfăşura pe platoul din faţa Casei de Cultură din Alexandria, astfel că va fi asigurată şi muzică potrivită pentru acest gen de manifestare. (M.D.) 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.