Sport

Şase arbitri teleormăneni susţin examenul de promovare în lotul Ligii a 3-a

arbitriÎn organizarea Comisiei Centrale a Arbitrilor are loc astăzi examenul pentru promovare în lotul divizionar al Ligii a 3-a de arbitri (fotbal). Conform informărilor oficiale, examenul teoretic (constând în 20 de întrebări grilă) se va desfăşura în Bucureşti, la Casa Fotbalului, iar testul fizic va avea loc pe stadionul Dinamo. Pentru acest concurs naţional s-au înscris destul de mulţi pretendenţi – 84 de arbitri / 5 locuri la masculin, 139 arbitri asistenţi / 10 locuri la masculin, 16 arbitri asistenţi / 5 locuri la feminin; între aceştia se regăsesc şi şase arbitri din partea Comisiei judeţene de arbitri Teleorman, care s-au înscris pentru un loc la nivel divizionar.

Cei şase arbitri teleormăneni care s-au înscris pentru examenul de promovare în lotul Ligii a 3-a sunt: Mircea Belinaş (Zimnicea), Florin Ochea (Turnu Măgurele) – arbitri; Liviu Barbu, Andrei Baciu (ambii din Videle), Cosmin Ciocan (Turnu Măgurele), Marius Dobrin (Roşiori) – arbitri asistenţi.

În prezent, judeţul Teleorman are doi arbitri asistenţi în lotul divizionar al Ligii a 3-a (Aurel Tănase, Cătălina Nan) şi nu mai are nici un arbitru (central) în eşalonul trei naţional.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.