Politic

Prefectura a identificat „elemente de nelegalitate” în hotărârile de consiliu prin care au fost majorate salariile din primării

În luna iulie a acestui an, în şedinţele de lucru ale consiliilor locale din judeţ, 97 la număr, precum şi în cea a Consiliului Judeţean Teleorman, aleşii locali şi cei judeţeni au avut la mapă proiectele de hotărâre prin care au fost stabilite salariile primarilor, ale viceprimarilor, ale angajaţilor din primării, angajaţilor servicilor şi direcţiilor din subordinea consiliilor locale, Consiliului Judeţean şi din instituţiile din subordinea acestuia. Fără excepţie, cu data de 1 iulie, salariile angajaţilor din administraţia publică locală au fost majorate şi, odată cu acestea, şi indemnizaţiile primarilor teleormăneni.

Hotărârile de consiliu prin care au fost realizate creşterile salariale au mers, după adoptare, la Instituţia Prefectului, pentru controlul de legalitate, iar în urma exercitării acestuia, cele mai multe dintre actele administrative s-au întors la autorităţile locale, pentru a fi modificate.

„În urma exercitării controlului de legalitate au fost identificate elemente de nelegalitate pentru care s-a solicitat autorităţilor publice locale deliberative să îşi reanalizeze aceste acte administrative, în vederea modificării”, se arată într-un răspuns al Instituţiei Prefectului la solicitarea noastră privind furnizarea hotărârilor de consiliu prin care autorităţile publice locale au stabilit salariile de bază conform Legii nr.53/2017.

 

Primarii au cele mai mari salarii; viceprimarii, secretarii şi administratorii publici le suflă-n ceafă

Potrivit sursei citate, în cazul a şapte unităţi administrative din judeţ nu au fost identificate elemente de nelegalitate, în această situaţie fiind consiliile locale de la Lunca, Drăgăneşti Vlaşca, Mereni, Pietroşani, Purani şi Troianul.

Astfel, la Lunca, toţi cei 13 consilieri în funcţie au votat favorabil Proiectul de hotărâre prin care se aprobă grila de salarizare în vederea stabilirii salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din Aparatul de specialitate al primarului comunei Lunca şi a celorlalte servicii publice din subprdinea Consiliului local al comunei Lunca. Conform actului administrativ, salariile de bază ale funcţionarilor publici din Primărie (gradaţia 0) variază între 1.595 de lei pentru un paznic sau un referent debutant,cu studii medii, şi 4.930 de lei pentru secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Totodată, un consilier debutant cu studii superioare are un salariu de bază de 2.175 de lei, în timp ce un consilier juridic are un salariu de bază lunar de 2.425.

Actul administrativ mai prevede că salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii, astfel că fiecărei funcţii, ficărui grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă. Salariile de bază pentru gradaţiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradaţia 0 potrivit tranşelor de vechime în muncă.

În ceea ce priveşte Primăria Mereni, în şedinţa de lucru de pe 28 iulie 2017, aleşii locali au adoptat proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul instituţiei. Totodată, actul administrativ prevede şi stabilirea indemnizaţiei lunare a aleşilor locali, aceasta fiind de 6,9% din indemnizaţia lunară a primarului (pentru aceşti bani, consilierii trebuie să participe, lunar, la o şedinţă ordinară/extraordinară precum şi la o şedinţă a comisiilor de speciaitate).

În ceea ce priveşte noile salarii ale funcţionarilor publici din Primăria Mereni, acestea variază între 1.450 de lei pentru un muncitor necalificat, gradaţia 0, şi 4.350 de lei pentru secretarul unităţii administrativ-teritoriale. De asemenea, un consilier debutant, gradaţia 0, are un salariu lunar de bază de 3.010 lei, în timp ce administratorul public al unităţii administrativ teritoriale are un salariu lunar de bază (gradaţia 0) de 3.494 lei.

Fondul de salarii aprobat în bugetul local al comunei Mereni pe anul 2017 este de 1.000.000 de lei, se mai arată în actul administrativ.

Pentru funcţionarii publici, salariaţi ai Primăriei Pietroşani, actul administrativ prin care acestora le-au fost mărite salariile a fost adoptat în şedinţa de pe 31 iulie a.c. Astfel, începând cu data de 1 iulie 2017, salariile funcţionarilor din aparatul de specialitate al primarului şi cele ale personalului contractual variază între 1.550 de lei pentru un muncitor necalificat gradul IV şi 4.346 de lei pentru administratorul Primăriei. Totodată, secretarul Primăriei are un salariu lunar de bază de 4.340 de lei, un auditor profesional superior câştigă luna un salariu de bază de 2.700 de lei, în timp ce un consilier de grad superior câştigă un salariu lunar de bază de 2.700 de lei.

Indemnizaţia de bază a primarului comunei a fost stabilită la suma de 5.800 de lei lunar, în timp ce viceprimarul încasează o indemnizaţie de bază de 4.350 de lei.

Pentru salariaţii Primăriei Purani, proiectul de hotărâre prin care au fost stabilite salariile începând cu data de 1 iulie a fost adoptată în şedinţa de lucru de pe 31 iulie 2017. Astfel, potrivit actului normativ, primarul câştigă, începând cu 1 iulie, o indemnizaţie de bază de 5.800 de lei lunar, în timp ce viceprimarul încasează o indemnizaţie de bază de 4.350 de lei.

Totodată, salariile funcţionarilor publici din Primărie variază între 1.560 de lei (gradaţia 0) pentru un îngrijitor şi 1.940 de lei pentru acelaşi îngrijitor, dar cu gradaţia 5, şi 4.350 de lei salariul de bază al secretarului. De asemenea, un inspector/ consilier debutant cu studii superioare câştigă un salariu de baz (gradaţia 0) de 1.967 de lei, în timt ce un salariu de bază cu gradaţia 5 pentru acelaşi inspector/ consilier debutant este de 2.450 de lei.

Pe data de 24.07.2017, 9 din cei 11 consilieri locali ai Consiliului Local Troianul au luat parte la şedinţa de lucru a forului de decizie loc şi au votat, în unanimitate, proiectul de hotărâre prin care au fost aprobate salariile de bază ale funcţionarilor publici şi personalului contractual dinc adrul aparatului de specialitate al primarului. Astfel, salariile angajaţilor din Primărie odată cu adoptarea actului administrativ variază între 1.668 de lei pentru un muncitor necalificat, treapta I, cu studii generale şi 4.060 de lei pentru secretarul comunei. De asemenea, administratorul Primăriei câştigă, începând cu 1 iulie, 4.350 de lei, în timp ce un consilier personal al primarului, cu studii medii, are un salariu lunar de bază de 1.813 lei (gradaţia 0).

 

Salariile mărite au golit bugetele locale

Legea salarizării a permis ca, de la 1 august, consiliile locale să aprobe o nouă grilă de salarizare a personalului instituţiei, în sensul majorării şi armonizării salariilor, în aşa fel încât nicio leafă să nu o depăşească pe cea a viceprimarului, pentru personalul cu funcţii sub acesta, inclusiv cel contractual. O altă condiţie a fost ca majorarea salariilor să fie făcută astfel încât să noile lefuri să poată fi susţinute, lucru care, susţin surse din conducerea de la nivel de judeţ, nu a fost respectat în multe cazuri, astfel că sunt primării, şi nu puţine, care nu mai au bani de salarii şi care aşteaptă ca pâinea caldă sumele de bani pentru echilibrarea bugetelor locale. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.