O zi la UPU, infernală, atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi

Urgenţele, pentru fiecare pacient în parte, sunt prioritare, iar un pacient, cât de mică ar fi urgenţa lui comparativ cu durerea celui care-i stă alături, niciodată nu va spune “lasă că mai îndur eu durerea şi acordă-i ajutor medical pacientului de alături, că parcă el e mai grav”. Niciodată nu o să vezi aşa “generozitate” în camera de gardă. Şi, până la urmă, pare firesc şi normal, căci dacă te duci la urgenţă cu o suferinţă care nu suportă nici un fel de amânare, atunci nu ai cum să suporţi dureri pentru ca altcineva să fie tratat. Plus de asta, îţi este greu să înţelegi că în UPU există protocoale. Durerea nu ştie ce-s alea protocoale şi continuă, mai înteţit, mai abitir, accentuată şi de zarva şi neliniştea din UPU, la care se adaugă timpul mare de aşteptare. Dar ce te faci dacă la UPU e doar un medic la o medie de peste 150 de pacienţi pe zi? Cum face el să acorde ajutor la 10-20 pacienţi pe oră, fără ca nici unul să nu aştepte?

Mulţi reclamă faptul că la UPU Alexandria, Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria, timpul de aşteptare este ridicol de mare, că pacienţii nu sunt consultaţi de medic, că asistentele sunt cele care fac toată treaba şi că apoi mulţi sunt trimişi acasă cu o reţetă şi recomandarea de a merge la medicul de familie.

Pentru a lămuri într-un fel dilema, am stat de vorbă cu Cătălin Dumitraşcu, medic la UPU Alexandria, care ne-a spus că un medic la UPU se află uneori în situaţii limită, luptă cu timpul şi satisfacţia unui “mulţumesc că mi-aţi salvat viaţa”, dar şi cu ţipete şi urlete din partea celor care se simt neglijaţi, cei cărora ajutorul de urgenţă li se acordă doar de către asistente şi apoi cu o reţetă de paracetamol sau antispastice sunt trimişi cu recomandarea politicoasă să se adreseze medicului de familie. În atare situaţie nu ştii cui să-i dai crezare şi pe cine să acuzi. Medicul din UPU şi pe cel de gardă, că nu-şi dau interesul, că lasă urgenţele, atât cât pot fi ele considerate urgenţe, pe seama unor asistente sau pacientul care, nici hop, nici tronc, la orice durere, cât de mică şi care poate suporta amânare şi poate fi tratată prin cabinetul medicului de familie, se prezintă, nu oricum, ci cu Salvarea, la camera de gardă. Acolo, după zece – cinsprezece minute, urlă cât îl ţin plămânii că-l doare sub unghie, iar doctorul acordă ajutor unuia care a venit în urma lui, pe motiv că ar avea stop cardiorespirator. Încă, în mintea pacientului care ajunge la urgenţe tronează mentalitatea că ajutorul medical se acordă pe principiul primul venit, primul servit. Sunt însă şi situaţii în care ajung, în acelaşi timp, la UPU, doi pacienţi, unul în stare comatoasă, altul cu AVC, să presupunem. În cazul acesta, medicul, cel care e singur pe tură, ce face, cum stabileşte prioritatea? În astfel de cazuri e normal să apară frustrări şi din partea pacienţilor, dar şi din partea medicului, pentru că lui i se va duce vestea că nu-şi face treaba.

Medicul de la UPU este una dintre persoanele a căror activitate contează cu adevărat, reuşeşte să facă o reală diferenţă în vieţile oamenilor, iar o zi obişnuită de lucru din viaţa acestuia  poate fi un episod rupt dintr-un film. Cei mai mulţi îşi desfăşoară admirabil activitatea, în ciuda stresului la care sunt supuşi şi a lipusurilor cu care se confruntă unitatea. Ei bine, de aici derivă tot acest haos din UPU, de la lipsuri. Lipsesc medici, în primul rând, lipseşte aparatură, iar dacă există, nu sunt specialişti care să o folosească.

La UPU sunt primiţi în medie peste 150 de pacienţi pe zi, dar întrucât aceştia nu sunt programaţi, se întâmplă să vină uneori 30 într-o oră, altădată 5 într-o oră, motiv pentru care a fost iniţiat şi aplicat la nivel naţional protocolul de triaj. Cătălin Dumitraşcu ştie că un medic bun poate face o reală diferenţă, dar dacă e singur şi pus să aleagă între doi sau mai mulţi pacienţi în stare extrem de gravă, cum stabileşte cine moare şi cine trăieşte cade în sarcina lui. Grea alegere!

Sistemul de urgenţă nu înseamnă doar UPU, înseamnă Serviciul de Ambulanţă şi SMURD

Sistemul medical de urgenţă nu înseamnă doar UPU, este format din toţi cei care participă la salvarea de vieţi omeneşti prin acordarea asistenţei medicale, în acest caz. Este vorba de Serviciul Judeţean de Ambulanţă, este vorba de SMURD. Toate serviciile conlucrează în salvarea de vieţi omeneşti şi acordarea ajutorului medical de urgenţă. E drept că toţi pacienţii, aduşi şi de SMURD şi de Salvare, se duc la Camera de Gardă.

Pe oameni, dacă-i întrebi, nu sunt prea mulţumiţi de serviciile medicale care li se oferă în UPU, nu de tratament, ci de comportamentul asistenţilor mai mult. Reclamă faptul că aceştia au un coportament neadecvat faţă de ei, ca pacienţi, şi se simt neglijaţi pentru că nu-i vede şi pe ei un doctor. Şi mai revoltaţi sunt de faptul că, pe lângă situaţia în care trebuie să aştepte chiar şi peste o oră la urgenţe, sunt mutaţi de colo-colo de femeia de serviciu, care spală pe jos ţipând că pacienţii calcă pe unde s-a făcut curat, asistentele şi personalul auxiliar ţipă şi ei la pacienţi şi îi tratează ca pe paria. Nici medicii nu se simt altfel. Se simt umiliţi, desconsideraţi, folosiţi. Nu neapărat de pacienţi, că pentru ei au făcut, fiecare după puteri, şcolile pe care le-au făcut. Se simt aşa din cauza sistemului căruia pare să nu-i prea pese. Simt că drepturile lor nu sunt deloc luate în serios şi că nu li se respectă. Întocmai ca şi pacienţii. Ambele tabere simt acelaşi lucru şi, culmea, disputa se poartă între aceştia, deşi nici o parte nu are vreo vină. Fiecare îşi cere dreptul în parte, dar sistemul medical îi ignoră deopotrivă.

Cum arată urgenţa în Teleorman?

În Teleorman, judeţ îmbătrânit şi bolnav, nevoia de ajutor medical de urgenţă este acerbă. Oamenii, mare parte din localităţi unde nu există nici măcar medic de familie, sau dacă există, acordă consultaţii doar lunea şi joia, fie vorba, dacă li se întâmplă vreo problemă medicală sună la 112. De aici sunt transportaţi la UPU.

În camera de gardă se adună ambulanţieri şi asistente cu tărgile cu bolnavi, paramedicii SMURD vin şi ei cu partea lor de bolnavi, la care se adaugă pacienţii veniţi pe cont propriu. Un medic urgentist trebuie să facă, fulger, triajul şi apoi să înceapă consultaţia şi aşa mai departe.

Cu ce lucrează serviciul de urgenţă din Teleorman? Unitatea de Primiri Urgenţe are în dotare patru medici, trei cu specializarea în medicina de urgenţă, iar cel de-al patrulea cu competenţă în medicina de urgenţă ca urmare a unor cursuri făcute în acest sens. La capitolul asistente, asistenţi şi personal auxiliar, să zicem că nu sunt probleme, dar tocmai cum spuneam, medicina de urgenţă înseamnă medici, în primul rând. Omenii au nevoie de medic. La Ambulanţă situaţia nu este deloc roz. Şi Salvarea teleormănenilor duce lipsă de medici. În SJA Teleorman lucrează  trei medici cu competenţă pe urgenţă, iar cinci fără competenţă pe urgenţă, aceştia din urmă fiind şi în pragul pensionării, unul chiar anul acesta. Nu mai vorbim de parcul auto, care, deşi pare complet ca număr de maşini, dat fiind faptul că sistemul medical din Teleorman nu oferă mare lucru, în unele spitale nemaiexistând gărzi sau compartimente de primiri urgenţe, salvările fac mii de kilometri, chiar sute, pentru a duce un pacient la urgenţă. Plus de asta, nici la Alexandria nu găsim “de toate”, pacienţii trebuind duşi la Bucureşti.

Nici la SMURD nu sunt medici. Pe cele 8 autospeciale SMURD îşi fac treaba conştiincios şi cu mult, mult sârg, peste 130 de paramedici. Sunt persoane responsabile, dar fără a avea dreptul de a face nici măcar o injecţie sau de a administra un paracetamol, medicament pe care oricum românii îl înghit cu pumnul. Ei bine, aceştia nu pot face această recomandare.

Paramedic este un termen care desemnează orice persoană care este calificată în acordarea primului ajutor calificat, constând în stabilizarea vieții și transportul victimelor către spitale, care dobândește aceste competențe în urma unor cursuri speciale de formare și stagii teoretice și practice în cadrul unor centre de formare și care are în dotare echipamentele specifice acestui scop, inclusiv defibrilatoare semiautomate, funcționând sub formă de echipe de prim-ajutor într-un cadru instituționalizat.

Dacă se confruntă cu o problemă medicală care îi depăşeşte, fac tot ce le stă în putinţă să ţină pacientul viu, până la spital sau până la venirea primului echipaj cu competenţă. Asta dacă are cine să vină.

Cătălin Dumitraşcu ne-a precizat că nu este prima dată când încearcă să atragă atenţia asupra acestui fapt şi că de ceva vreme încearcă (fără succes) să facă cunoscută situaţia dezastruoasă, după cum a numit-o el, a sistemului de urgență din judeţul Teleorman. “Vreau să precizez faptul că există doar 4 medici de urgenţă la nivelul SJU Alexandria şi numai 3 la Serviciul de Ambulanță. Gărzile şi turele la spital sunt acoperite cu greutate şi cu maximă extenuare, iar la ambulanță exista ture şi gărzi fără medic. Este inoportun, ilogic, dăunător…”, scrie Cătălin Dumitraşcu pe pagina sa de socializare. De ce nu se face nimic, de ce nimeni nu vrea să se implice sau să încerce să găsească o soluţie. “Lasă, mă, că merge şi aşa” pare să fie principiul pur românesc pe care se bazează toţi… toţi însemnând aceia cu putere decizională. Cătălin Dumitraşcu a mai spus că în condiţiile în care funcţionează urgenţa în Teleorman “suntem cu toţii foarte expuşi. Atât pacienţi, cât şi medici. Vă propun un scenariu: un pacient cu stop cardiorespirator într-un punct al judeţului şi un altul în comă într-un punct diametral opus. Serviciul de ambulanță fără medic. Cine trăieşte? Cine scapă? Cine este salvat? Dacă ajung la spital şi necesită ambii îngrijirea imediată a unui medic (existând doar unul de gardă) acesta cum se împarte? Aceasta este realitatea sistemului de urgență din Teleorman, gravă, aparent fără soluții şi probabil nu singulară…”. Am fi vrut să-i putem răspunde, dar răspunsurile nu i le putem acorda noi. Însă, şi noi am vrea să le cunoaştem şi, mai ales, care sunt soluţiile pentru normalizarea sitemului, nu motivele din cauza cărora s-a ajuns aici şi nici scuze. Ce mai ştim este că medicii, cei de care duce lipsă Teleormanul, nu numai în urgenţă, nu vor să vină să lucreze în spitalele teleormănene. Aici să fie problema? De aici ar trebui pornit şi căutat soluţii? Nu ştim… tot ce e posibil. La fel ştim că la UPU, în momentul acesta a venit un rezident. Va rămâne la Alexandria, este întrebarea? Sau va pleca? Cum poate fi motivat tânărul să rămână? (C.P.)