Eveniment

Managerul Spitalului Caritas din Roşiorii de Vede a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la abuz în serviciu

Lucian Alexe, managerul Spitalului Caritas din Roşiorii de Vede, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru complicitate la abuz în serviciu, la fals intelectual şi la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În acelaşi dosar este judecat şi directorul economic al spitalului la data faptelor, Maria Bratcoveanu, pentru abuz în serviciu, după ce, susţin procurorii DNA, a făcut achiziţii de materiale sanitare la preţuri supraevaluate.

Potrivit DNA, în perioada 2007 – 2009, directorul economic de atunci al Spitalului Caritas din Roşiorii de Vede, Maria Bratcoveanu, ar fi făcut mai multe achiziţii sanitare la preţuri supraevaluate, întocmind în fals contractele de achiziţie, precum şi referatele aferente semnate şi de managerul spitalului, Lucian Alexe.

Astfel, Maria Bratcoveanu este acuzată de abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în timp ce managerul spitalului este acuzat de complicitate la aceste infracţiuni.

Prejudiciul creat de cei doi se ridică la 259.013 lei, în acest caz fiind dispusă măsura sechestrului asupra unor bunuri imobile ale acestora.

Spitalul municipal Caritas Roşiorii de Vede se va constitui parte civilă în procesul penal, iar dosarul a fost trimis la Tribunalul Teleorman. (Violeta Mocanu)

2 Comments

  1. Si cu spagile pentru posturile scoase la concurs (vreo 40 ) cum ramine ? Deocamdata s-au sistat ,pagubitii isi fac griji.

  2. ALEXE Lucian de mult trebuia „umflat” de organe!!!Este o schela a celui mai jegos si urat administrator de targ, NUTU-CRETINUTU-primarul penal, preluat apoi de Alkoolikul notoriu, DUIKA…Ar trebui deschise anchete sa fie clarificat cum acest NUTU a concesionat teren din parc lui BURUIANA, Piata Agricola pe nimic lui GLAVAN.D.N.A.-verificati mandatele ex-primarului Ioan NUTU, va rugam!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.