Social

La Videle, elevii cu note de 10 la Evaluare şi BAC au fost premiaţi de primarul Bădănoiu

videleÎn ultimii doi ani, şcolile din Videle s-au remarcat printr-o pleiadă de elevi buni şi foarte buni la învăţătură, de multe ori, cei de la Videle depăşindu-i pe mulţi din colegii lor de la Alexandria, Roşiorii de Vede, fără să mai vorbim de Turnu Măgurele sau Zimnicea. Sigur, este vorba de generaţiile prezente de copii, care, beneficiind de condiţiile bune din şcolile din Videle, de dotarea IT, dar şi de condiţiile create de părinţii lor au învăţat şi au reuşit să fie printre cei mai buni, ducând astfel şi şcolile gimnaziale şi liceul, cu profesorii lor, în lista de frunte a unităţilor şcolare cu rezultate bune şi foarte bune. Anul acesta, de la Videle, 2 elevi au luat nota 10 la examenele de Evaluare şi Bacalaureat. Pentru un asemenea rezultat, ca în fiecare an, primarul Nicolae Bădănoiu i-a premiat pe cei doi copii. Este vorba de COSTACHE RĂZVAN de la Şcoala Gimnazială nr. 2 şi STANCIU ANA MARIA, absolventă a Liceului Teoretic Videle. Premiul a fost de 2000 lei pentru fiecare elev. La premiere au participat, cum era şi firesc, doamna Simedre Florina Hermina, director al Liceului Teoretic Videle şi doamna Sîrbu Verginia, directoarea Şcolii Gimnaziale nr. 2. Alături de cei doi copii au fost şi părinţii lor, care şi-au văzut, astfel, încununată de succes grija şi eforturile lor de a le asigura cele mai bune condiţii de învăţătură. (Gh.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.