Economie

Fermierii teleormăneni vor primi avansul din plata pe suprafaţă

APIA Teleorman a transmis în Capitală listele de plată pentru fermierii teleormăneni care au depus cereri unice pe plată SAPS 2015, aceştia urmând să primească avansul în această săptămână.

Începând de luni, APIA a dat startul acordării avansurilor la subvenţii pentru o parte din fermierii care şi-au depus cereri în acest sens până la data limită. Directorul APIA Teleorman, Eugen Coman, a precizat că fermierii teleormăneni au fost introduşi deja la plată pentru avansul pe SAPS 2015 de luni noaptea, urmând a se face ulterior autorizarea la plată şi săptămâna aceasta să li se vireze banii în conturi. De menţionat că nu toate judeţele au primit undă verde pentru efectuarea avansului plăţilor pe suprafaţă, doar 11 judeţe fiind apte pentru plata pe suprafaţă în avans, printre acestea fiind şi Teleormanul. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.