Sport

Eva Maria Ionescu, singura fată sub 10 ani acceptată pe tabloul Campionatelor Naţionale de Tenis – 12 ani

Sportiva din Alexandria – Eva Maria Ionescu a participat în perioada 15-23 ianuarie 2017, la Campionatul Naţional de Tenis – 12 ani. Pentru Eva, care va împlini 10 ani în luna iunie a acestui an, însăşi acceptarea pe tabloul de concurs, între cele mai valoroase 48 de fete de 12 ani din ţară, a constituit o performanţă în sine dar, cu toate acestea, sportiva noastră nu s-a mulţumit cu atât şi, în turul de calificare a învins cu 6-1, 6-3 pe Maria Butusina, reuşind accederea pe tabloul principal de simplu şi, totodată, pe tabloul principal de dublu. În primul tur al tabloului principal de simplu, Eva a întâlnit jucătoarea nr. 14 a ţării la cat. 12 ani – Ioana Alexandrescu, în faţa căreia a avut o prestaţie lăudabilă, câştigând primul set cu 6-4, pierzând însă, pe fondul lipsei de experienţă şi a diferenţei de vârstă următoarele două seturi 0-6, 4-6. În proba de dublu, Eva şi partenera ei, Alesia Florea (în vârstă tot de 9 ani şi 7 luni), au avut de înfruntat cuplul format din Alexia Mărginean (campioana naţionala en-titre) şi Elena Bertea (vicecampioană naţională en titre), în faţa cărora au reuşit să câştige primul set 7-5, pierzându-l pe al doilea 4-6, meciul tranşându-se în super tie-break 10-3 pentru fetele în vârstă de 11 ani. Astfel, după trei meciuri foarte bune, Eva rămâne cu satisfacţia că munca depusă la antrenamente i-a oferit răsplata de a fi singura fată sub 10 ani acceptată pe tabloul Campionatelor Naţionale – 12 ani şi cu multe amintiri frumoase.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.