Politic

Dragnea şi-a criticat oamenii pentru ieşirile din spaţiul public

liviu-dragneaCă social-democraţii teleormăneni sunt disciplinaţi şi se mobilizează rapid pentru binele partidului nu mai este o noutate pentru nimeni. Cu toate acestea, după ce Liviu Dragnea a ales să plece la Centru şi să facă politică la vârf, oamenii săi din judeţ s-au trezit, peste noapte, fără un lider pe care să-l urmeze. Desigur, atât unii dintre parlamentarii PSD, cât şi unii dintre primarii vechi în partid şi cu un cuvânt de spus în organizaţia din judeţ au încercat să lase impresia că absenţa lui Liviu Dragnea din teritoriu nu influenţează prea tare situaţia din PSD Teleorman. Aşa cum era de aşteptat, încercările acestora au eşuat. Lucrurile au cam scăpat de sub control, iar faptul că social-democraţii teleormăneni sunt mai debusolaţi ca niciodată este mai mult decât evident. Ieşiri în spaţiul public, discuţii contradictorii în partid şi, deşi negate vehement la nivel declarativ, apariţia taberelor în interiorul partidului l-au adus pe Liviu Dragnea în judeţ pentru a pune lucrurile la punct.

Şi, dincolo de stabilirea priorităţilor pentru organizarea alegerilor şi desemnarea lui Adrian Gâdea ca interimar la şefia organizaţiei şi candidatul PSD la şefia Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea le-a spus celor prezenţi la întâlnirea de vineri, 12 februarie, de la Zimnicea, că ar fi cazul să se abţină de la comentarii şi ieşiri în spaţiul public şi că discuţiile ar trebui purtate, ca şi până acum, în interiorul partidului. Tototdată, liderul PSD le-a explicat social-democraţilor teleormăneni că mişcările făcute în exteriorul partidului şi tentativele de răzvrătire nu sunt nici pe departe benefice organizaţiei, mai ales în contextul în care alegerile locale se apropie cu paşi repezi.

Desigur, faptul că Liviu Dragnea, diplomat ca de obicei, a evitat să dea nume concrete, este mai mult decât evident faptul că vizat de criticile preşedintelui PSD a fost Adrian Simionescu, cel care, de altfel, a şi agitat spiritele în interiorul partidului în ultima perioadă. Nu ştim în ce măsură consideră social-democraţii teleormăneni neinspirată ieşirea deputatului Adrian Simionescu, însă faptul că lucrurile s-au lămurit în organizaţia din judeţ a social-democraţilor, iar aceştia s-au ales atât cu un preşedinte de partid, cât şi cu un coordonator de campanie în persoana lui Adrian Gâdea poate pune capăt frământărilor din PSD Teleorman. (Violeta Mocanu)

3 Comments

  1. Domnule Dragnea, va rugam, la Rosiori de Vede, scapati-ne de actualul primar!Nu reprezinta P.S.D.-ul, a distrus amaratul de targ, oamenii sunt extrem de nemultumiti, mizeria este mare, este inconjurat numai de oportunisti, incompetenti si cheflii!!!!Va rugam alt candidat, fara miros de alcool si combinatii mizerabile cu directoare de scoli…Are o imagine jalnica in targ, face efectiv mult rau unui partid care ar trebui sa arate altfel!!!!Va multumim, va votam!!!

  2. Din păcate, pentru acest cotidian, si din fericire pentru noi, dl.Liviu-Nicolae Dragnea v-a stricat planurile, anunțând preluarea șefiei PSD Teleorman si poziția de candidat la șefia Consiliului județean Teleorman de către dl.Adrian Gâdea si criticând, justificat, derapajele in presa ale unor persoane care susțineau gasca de păpușari improvizați. Ce păcat, pentru gasca si planul pe care le susțineați! Iarăși, dl.Liviu-Nicolae Dragnea s-a sesizat si a intuit acest joc murdar si i s-a dat posibilitatea sa rezolve profesionist, ca un adevărat lider, aceasta situație, lăsându-i in offside pe cei care, in spațiul public, s-au folosit de impresia ca sunt foarte apropiați de d-lui. Oare, sa fi căzut membrii conspirației in „câmpul tactic”?

  3. Chiar in ziarul -Teleormanul liber- o serie de cititori isi exprimau parerea despre acest golan cu nume de Adrian Simionescu care tot timpul ,,da din casa” in loc sa-si vada de problemele din colegiul sau tinand cont ca o serie de comnune duc lipsa acuta de un mobilizator PSD local. ma refer la Viisoara,Suhaia, Fantanele,etc care ar face treaba Simionescu in loc de oferte cu ingrasaminte chimice ar prezenta oferta PSD!!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.