Eveniment

Doi teleormăneni, în comisia consultativă pe problematica manualelor şcolare, creată la nivelul Ministerului Educaţiei

Monica DUMITRESCU

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a decis prin ordin constituirea Comisiei consultative pentru manuale şcolare. Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial al MENCS, misiunea acestui grup de lucru, parte a procesului de consultare a societăţii civile demarat de minister, o reprezintă analizarea şi furnizarea de recomandări Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, privind procesul de evaluare şi aprobare a proiectelor de manuale şcolare pentru clasele V-VIII, precum şi procedura de achiziţionare a acestora.

Din comisia recent constituită fac parte 21 de membri: reprezentanţi ai editurilor de carte şcolară (individual sau prin asociaţiile de profil), companiilor IT implicate în procesul de elaborare a manualelor, precum şi reprezentanţi ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, ai asociaţiilor de părinţi şi ai elevilor. Nu în ultimul rând, in grupul de lucru nou constituit sunt reprezentate si Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

Printre cei 21 de membri ai comisiei se numără teleormănenii Tudor Spiridon, secretar general al federaţiei sindicale “Spiru Haret”, şi Iulian Cristache, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.

Grupul de lucru va avea întâlniri periodice pentru a identifica soluţii la probleme ce ţin de procedurile de evaluare, aprobare şi editare a manualelor şcolare.

One Comment

  1. Păi d-l Cristache e puțin mai deștept decât hârtia manualelor, conținutul l-ar depăși prea mult. Ar fi de văzut d-l în cauză pe la diverse manifestări cum cuvântă, e un Vanghelie al Asociațiilor de părinți.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.