Eveniment

Codul Portocaliu de inundație pe Dunăre a impus lucrări de protecție pe digul de contur al lacului Suhaia

pompieri (18)În Teleorman, Dunărea se află în continuare sub cod de inundații, iar o problemă deosebită, dacă putem spune așa, este la Suhaia, mai exact  la confluența lacului Suhaia cu Dunărea.

Marți după amiază, dar și pe parcusrul zilei de miercuri, subofiţeri ISU “A.D Ghica” Teleorman, angajaţi ai Primăriei Suhaia și reprezentanţi ABA Argeş Vedea au mers în teren pentru a executa lucrări de protecţie necesare ca urmare a eroziunii create de valurilor în malurile diguului.

Alături de aceștia, în teren a fost și prefectul de Teleorman, Carmen Daniela Dan.

Pentru a evita producerea unor pagube, subofiţerii ISU “A.D Ghica” Teleorman, angajaţii Primăriei Suhaia și reprezentanţii ABA Argeş Vedea au intervenit cu 430 metri liniari de material geotextil, 1.500 de saci încărcaţi cu 80 de tone de nisip, 500 de pari, trei tractoare cu remorci basculante, trei autobasculante, un excavator şi două remorci cu faşcine pentru protecţie. Acţiunea a continuat și miercuri, 16 martie, și va continua şi în zilele următoare cu lucrări de consolidare şi supraveghere pentru menţinerea în siguranţă a digului, deoarece până vineri, inclusiv, se menține codul portocaliul de inundații pe Dunăre.

Pentru colaborare, susţinere şi implicare, prefectul județului Teleorman a mulțumit directorului Departamentului Situaţii de Urgenţă din cadrul ANAR, Sorin Rândaşu, directorului tehnic ABA Argeş Vedea, Tatiana Diaconu, directorului tehnic pe probleme de exploatare ABA Argeş Vedea, Mihaela Drăguşin, directorului SGA Argeş, Dumitru Ciobanu, şefului serviciului de exploatare ABA Argeş Vedea, Cristina Titica, personalului TESA din cadrul SGA Teleorman, inginer Răzvan Ciobănete, subinginer Constantin Gheorghe, tehnicieni Stelian Marinescu, Marin Duță, Florea Soreață, Anghel Capră, conducerilor ABA Olt, SGA Teleorman şi ISU “A.D Ghica” Teleorman, deoarece, susține Carmen Daniela Dan, “prin intervenția lor s-a evitat cedarea digului și inundarea a peste 7.000 de hectare de teren”. (C.P.)

One Comment

  1. Oamenii lui Nicolae de la Interagro,cei care administreaza lacul Suhaia ce fac?
    Administratorul primariei Suhaia, fost primar, demis, Cristi Barbu-Bitanu in loc sa se ocupe de lucrarile de protectie la Balta Suhaia si implicit ale comunei sta si face mitinguri pentru a demite prefecta!!!!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.