Economie

Cererea de acordare a ajutorului pentru culturile calamitate se depun până la 30 noiembrie 2015

secetaAgricultorii teleormăneni păgubiți de seceta din acest an vor fi compensați, ajutoarele de stat fiind reglementate prin Ordonanța de Urgență 45/2015. Pentru a beneficia de acest sprijin fermierii trebuie să depună până în 30 noiembrie toate documentele necesare pentru despăgubire.

Pentru a beneficia de acest sprijin fermierii trebuie să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2015 şi 20 octombrie 2015, conform legislaţiei pentru situaţiile de urgenţă, semnat de membrii comisiei şi în care să fie înscrise cel puţin informaţii privind cultura, suprafaţa calamitată, precum şi procentul de calamitare de peste 30%; să fie înregistraţi în evidenţele APIA cu cerere unică de plată aferentă anului 2015.

Nu sunt eligibili acestei scheme beneficiarii declaraţi neeligibili de APIA pentru schema de plată unică pe suprafaţă aferentă anului 2015, în urma controlului administrativ.

Plăţile compensatorii se acordă pentru pierderile de venit survenite la culturile de porumb boabe, floarea-soarelui, soia, cartof, sfeclă de zahăr, legume în câmp, plante de nutreţ, păşuni şi fâneţe. Toți cei care îndeplinesc condițiile de despăgubire pot să depună o cerere de acordare a ajutorului până la 30 noiembrie 2015. Cererile pot fi ridicate de la primăria care a încheiat procesul verbal de constatare a pagubelor și se depun la APIA Teleorman.

Cuantumurile maxime ale ajutorului de stat duble pentru persoanele juridice faţă de cele pentru persoanele fizice

Potrivit Direcţiei pentru Agricultură Teleorman, la nivelul judeţului au fost întocmite 9.428 de procese verbale de constatare a calamităţilor, dintre care, 8.954 sunt persoane fizice şi 474 sunt persoane juridice, după cum ne-a declarat Elena Ilie, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Agricole Teleorman. Suprafaţa totală afectată de secetă la nivel judeţean este de 124.044,94 de hectare, cele mai afectate culturi fiind cele de porumb şi floarea soarelui. Cuantumurile maxime ale ajutorului de stat se acordă în funcţie de categoria beneficiarului, precum şi în funcţie de cultura calamitată.

Astfel, pentru persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cuantumurie sunt de 280 lei la hectar la cultura de porumb boabe, 285 lei/ha – floarea soarelui, 335 lei/ha- soia, 1.130 lei/ha pentru culturile de cartof calamitate, 600 lei la hectar se acordă pentru sfecla de zahăr, 1.490 lei/ha pentru legumele în câmp, 222,5 lei pentru un hectar de plante de nutreţ calamitate, 50 lei/ha pentru păşune şi 70 lei/ha pentru fâneaţă. În ceea ce priveşte cuantumurile maxime ale ajutorului de stat pentru culturile calamitate de secetă acordate persoanelor juridice, precum şi oricărei forme asociative cu sau fără personalitatea juridică sunt duble faţă de cele acordate persoanelor fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.