Social

Alexandria oferă cele mai multe locuri de muncă în această perioadă

locuri-de-muncaMonica DUMITRESCU

În această perioadă, în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt înregistrate 154 de locuri de muncă, puse la dispoziţie de către 32 agenţi economici, în următoarele domenii de activitate: medicină umană, medicină veterinară, industrie, confecţii textile, construcţii, alimentar, vânzări, servicii, comerţ şi în domeniul petrolier.

Cele mai multe locuri de muncă vacante, în proporţie de 64% (98 de locuri), sunt pentru persoane cu studii medii şi profesionale, 32% (49 de locuri) fiind  pentru persoane necalificate şi 4% (7 locuri) pentru persoane cu studii superioare.

119 din totalul locurilor de muncă vacante sunt puse la didpoziţie de angajatori în Alexandria. 23 agenţi economici (domenii: industrie, confecţii textile, alimentar, construcţii civile, medical, vânzări, servicii şi comerţ) au disponibile în municipiul reşedinţă de judeţ 81 locuri pentru persoane cu studii medii şi profesionale, 32 locuri pentru persoane necalificate şi 6 locuri pentru persoane cu studii superioare.

La Roşiorii de Vede sunt disponibile 27 locuri de muncă, la 4 agenţi economici (domenii: construcţii, confecţii textile) distribuite astfel: 10 locuri pentru persoane cu studii medii şi profesionale, 17 locuri pentru persoane necalificate.

La Turnu Măgurele sunt disponibile 3 locuri de muncă la 2 agenţi economici, în domeniul servicii şi comerţ, pentru persoane cu studii medii şi profesionale, iar la Zimnicea 2 locuri de muncă, la un agent economic, în domeniul servicii şi comerţ, pentru persoane cu studii medii şi profesionale.

Tot în această perioadă mai sunt disponibile 3 locuri de muncă, la 2 agenti economici din servicii şi comerţ, petrolier care îşi desfăşoară activitatea în Videle, 2 locuri fiind pentru persoane cu studii medii şi profesionale şi 1 loc pentru persoane cu studii superioare. Oferta este valabilă până pe data de 16 septembrie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.