Politic

Alegeri interne în ALDE Alexandria

Organizaţia ALDE Alexandria şi-a ales componenţa Biroului Politic Permanent, la şedinţa de duminică, 29 octombrie, participând 70 de membri cu drept de vot.

În funcţia de preşedinte al organizaţiei a fost ales Ştefan Stăncioiu, în timp ce în funcţiile de vicepreşedinte au fost aleşi Florin Gută, Florin Vida, Florin Vlad, Eduard Oprea, Florea Ciocan, Florin Dănilă şi Alexandru Tucă. Din Biroul Permanent Permanent al organizaţiei mai fac parte 12 membri simpli precum şi alţi 7 membri supleanţi.

De asemenea, în aceeaşi şedinţă, au fost aleşi şi preşedintele Organizaţiei de Femei, al organizaţiei de Pensionari şi de Tineret a ALDE Alexandria

La alegerile din organizaţia ALDE Alexandria a luat parte şi preşedintele organizaţiei judeţene, Calotă Florică Ică, deputatul ALDE de Teleorman asigurându-i pe cei prezenţi la întâlnire, precum şi pe ceilalţi membri ai partidului, de sprijinul său necondiţionat. De asemenea, preşedintele ALDE Teleorman a precizat că unul dintre obiectivele sale pentru perioada următoare îl reprezintă promovarea tinerilor şi a femeilor în politică. (Violeta Mocanu)

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.