Politic

Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman: “Dacă nu se manifestă responsabilitate, este posibilă blocarea preluării și prelucrării deșeurilor din județ”

– Domnule președinte, în perioada următoare, va intra în dezbatere publică, așa cum ați anunțat zilele trecute, Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor în Județul Teleorman. Practic, despre ce este vorba?

– Consiliul Județean Teleorman a înaintat la Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman acest plan și raportul de mediu în vederea disponibilizării proiectului, iar în presă s-a anunțat unde se pot găsi și consulta documentele planului și unde pot transmite comentarii sugestii, opinii, observații în termen de 45 de zile de la publicarea anunțului, urmând ca dezbaterea publică să se facă pe data de 6 mai anul acesta. Pe baza observațiilor justificate primite din partea publicului se va realiza forma finală a planului și se va emite avizul Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman.

– Ce prevede acest plan?

– Implementarea acestui plan de către Consiliul Județean presupune elaborarea lui în baza Legii 211 din 2011 privind regimul deșeurilor, transpunându-se astfel prevederile Directivei 2008 a Parlamentului European privind deșeurile, precum și  metodologia pentru elaborarea, monitorizarea, evaluarea și revizuirea planurilor județene de gestionare a deșeurilor. De asemenea, planul mai prevede respectarea de către consiiliile locale a prevederilor legale în domeniul colectării deșeurilor și monitorizăm modul de derulare a activității de colectare separată, transport, neutralizare, valorificare și eliminarea finală a deșeurilor, informând locuitorii județului cum se desfășoară sistemul de gestionare a deșeurilor.

– În ce stadiu este în prezent procedura privind desemnarea unui nou operator?

– Consiliul Județean Teleorman își exprimă profunda îngrijorare cu privire la stadiul în care se află procedura de avizare și aprobare a documentației de licitație și, implicit, licitația pentru desemnarea unui nou operator pentru colectarea și transportul deșeurilor din județul Teleorman. La data de 14 iunie 2021 expiră actualul contract de concesiune de servicii pentru colectarea și transportul deșeurilor municipale încheiat cu operatorul SC POLARIS M HOLDING SRL. Din informațiile pe care le avem la această dată, documentația de licitație întocmită de A.D.I. Managementul Deșeurilor a fost transmisă pentru aprobare, către toate unitațile administrative din județ, a fost discutată și aprobată în 37 de autorități locale, iar în restul de 60 de autorități locale nu a fost discutată sau aprobată. Atenționez actuala structură de conducere a Asociației de Dezvoltare  Intercomunitară Managementul Deșeurilor și autoritățile publice locale care au blocat avizarea și aprobarea documentației, că situația este mult întârziată și există pericolul ca pentru colectarea și transportul deșeurilor în județul Teleorman să nu funcționeze la timp un operator legal.

– Este posibil ca județul să fie sufocat de gunoaie și deșeuri ?

– Să sperăm că nu vom ajunge într-o asemenea situație. Dar, lipsa de responsabilitate a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Managementul Deșeurilor și a  autorităților locale comunale care nu au aprobat documentația de licitație va conduce în mod inevitabil la blocarea activității de salubrizare a tuturor localităților, cel mai mult având de suferit municipiile și orașele. Actuala conducere a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Managementul Deșeurilor are obligația să se implice  mai mult, astfel încât până la încheierea contractului cu firma SC POLARIS M  HOLDING SRL, să fie demarată și finalizată licitația pentru desemnarea unui nou operator pentru colectarea și transportul deșeurilor municipale.

– Ce se poate întâmpla dacă, totuși, se ajunge la o situație extremă, respectiv, gunoiul și deșeurile nu vor mai fi colectate și prelucrate?

– Nu cred că cei care sunt implicați în acest plan nu vor da dovadă de responsabilitate. Eu sper ca partea liberală implicată în acest program să dea dovadă de discernământ și să nu îngroape județul în gunoaie și deșeuri, amânând dincolo de termenul stabilit pentru desemnarea unui nou operator.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.