Eveniment

Acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu COVID-19 în zonele aglomerate din județ/ Dosar penal pentru un tânăr care a încălcat carantina la domiciliu

Un tânăr de 27 de ani, din Alexandria, s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a încălcat măsura carantinării al domiciliu. Acesta a fost prins de oamenii legii în timp ce s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție pentru eliberarea unui cazier judiciar, se arată într-o informare a instituției.

80 de polițiști, 56 de jandarmi și 24 de polițiști locali au desfășurat, joi, sub autoritatea Instituției Prefectului, acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii infectării și limitării răspândirii virusului Covid-19.

În timpul acțiunilor au fost verificate 14 obiective și aproximativ 60 de mijloace de transport, pentru abaterile constatate fiind aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Autoritățile recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și pe cele de distanțare fizică pentru a se proteja și pentru a-i proteja și pe ceilalți.

De asemenea, autoritățile transmit că în perioada urmptoare vor fi derulate și alte activități de verificare a respectării prevederilor impuse pe perioada stării de alertă pentru protejarea populației și limitarea răspândirii noului coronavirus.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.