Social

Absolvenţii de gimnaziu din acest an pot opta pentru învăţământ profesional de 3 ani în 5 licee din Teleorman

Monica DUMITRESCU

Elevii care vor să înveţe o meserie se pot înscrie, după absolvirea gimnaziului, în învăţământul profesional. Pe parcursul celor 3 ani de studiu, elevii vor parcurge discipline ale învăţământului obligatoriu, cât şi module de pregătire practică pentru calificare profesională, unităţile care organizează această formă de învăţământ având obligaţia de a face contract cu cel puţin o firmă la care elevii vor face practica.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru anul şcolar 2016-2017, în Teleorman vor fi organizate clase de învăţământ profesional de trei ani la Liceul Tehnologic nr. 1 Alexandria (1 clasă pentru calificarea mecanic auto), Liceul Tehnologic nr. 2 din Roşiorii de Vede (4 clase pentru calificarea mecanic auto), Liceul Tehnologic “Emil Racoviţă” (1 clasă pentru calificarea mecanic agricol), Liceul Tehnic “Anghel Saligny” Roşiorii de Vede (1 clasă pentru calificarea confecţioner produse textile), Liceul tehnologic “Nicolae Bălcescu” Alexandria (1 clasă pentru  calificarea brutar patiser şi o clasă pentru calificarea mecanic auto), în total numărul locurilor disponibile fiind de 252.

La terminarea studiilor, tinerii primesc un certificat de calificare profesională cu care se pot angaja atât în România, cât şi în orice altă ţară a Uniunii Europene. De asemenea, în baza certificatului de absolvire a învăţământului obligatoriu, din clasa a XI-a , elevii îşi pot continua studiile în învăţământul liceal. Tinerii cu calificare profesională pot obţine mai rapid un loc de muncă, iar, după finalizarea cursurilor, aceştia îşi pot continua studiile în cadrul unui liceu, însă pot decide să şi lucreze în acelaşi timp.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.