Economie

30 de comercianţi au solicitat până acum aviz pentru comercializarea de produse în cadrul Târgului de Mărţişor

martisoareCarmen Dumitrescu

Cu siguranţă ştim cu toţii că unul dintre motivele pentru care comercianţii ambulanţi se bucură de venirea primăverii este acela că li se oferă posibilitatea de a vinde produse de sezon într-un cadru organizat. Acesta este şi motivul pentru care obţinerea de autorizaţii pentru comercializarea unor produselor din această categorie este pentru mulţi un deziderat important, profiturile de la mijlocul lunii martie fiind, în unele cazuri, considerabile. Până nu demult, spaţiul în care acest tip de comerţ se întâmpla era centrul municipiului Alexandria, însă acest lucru a cauzat diverse neplăceri celor care locuiau efectiv în zona cu pricina şi care au cerut municipalităţii să nu le mai permită comercianţilor ambulanţi să îşi desfăşoare activitatea acolo. Municipalitatea a înţeles aceste cerinţe şi, în speranţa că astfel se va reuşi şi o normalizare a peisajului din municipiu, a pus la dispoziţia vânzătorilor de produse sezoniere acele căsuţe din lemn, montate iniţial pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor şi de la Finanţe cu prilejul organizării Târgului de Iarnă.

Din păcate, comercianţii au considerat că locul cu pricina nu este unul foarte favorabil comerţului, traficul de pe centrul municipiului fiind mai intens, aşa că municipalitatea s-a orientat în sensul schimbării locaţiei Târgului de Mărţişor. Ca atare, începând cu data de 25 februarie şi până pe 8 martie se va desfăşura Târgul de Mărţişor, menit să aducă la dispoziţia alexăndrenilor produse de sezon, care pot fi dăruite celor dragi în intervalul cu pricina. Drept urmare, în cadrul celei mai recente şedinţe a Consiliului local Alexandria a fost aprobată în unanimitate hotărârea privind organizarea acestui Târg de Mărţişor. Potrivit hotărârii adoptate, acest târg se va desfăşura în perioada 25 februarie – 8 martie şi va fi amenajat în parcul de lângă fostul cinamatograf, în zona Lipscani.

Ca şi în cazul Târgului de Iarnă, cei care doresc să îşi comercializeze produsele de sezon în perioada Mărţişorului îşi vor putea derula activitatea numai în baza avizului eliberat de Primăria Alexandria şi în condiţiile respectării unor condiţii privind ordinea şi curăţenia la locul de muncă. Astfel, dacă înainte, când comercianţii îşi vindeau produsele pe centrul municipiului, nu prea ţineau cont de ce lăsau în urmă seara, acum ei trebuie să fie atenţi la păstrarea curăţeniei în zonă, în caz contrar, avizul fiindu-le retras fără discuţii. Potrivit primarului Victor Drăguşin, până acum un număr de 30 de comercianţi au solicitat primăriei aviz pentru comercializarea de produse în cadrul Târgului de Mărţişor şi numărul cererilor continuă să crească. Potrivit aceleiaşi surse, condiţiile de păstrare a curăţeniei şi de păstrare în bune condiţii a căsuţelor rămân neschimbate şi în privinţa Târgului de Mărţişor.

Ca întotdeauna, şi acum o parte dintre cei care comercializează produse de sezon spun că locaţia care le servea cel mai bine interesul de a face profit era totuşi centrul municipiului, asta pentru că fluxul de populaţia care tranzitează zona este mult mai intens şi, chiar dacă nu doreşte cu adevărat să facă cumpărături, alexăndreanul este întotdeauna tentat să achiziţioneze produse de la tarabele care au atras de-a lungul timpului atâta atenţie şi atâtea controverse.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.