Eveniment

Ziua Protecţiei Civile, sărbătorită la Alexandria

pompieri 1Monica DUMITRESCU

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “A. D. Ghica” Teleorman a organizat la sfârşitul săptămânii trecute, cu prilejul sărbătoririi Zilei Protecţiei Civile din România, o serie de manifestări la care au fost invitaţi să participe reprezentanţii oficialităţilor administraţiei publice locale.

Manifestările desfăşurate vineri, 27 februarie, pe platoul din cadrul Detaşamentului de Pompieri Alexandria, au demarat cu un ceremonial militar-religios, urmat de prezentarea tehnicii de intervenţie şi executarea unor exerciţii demonstrative.

Punctul maxim de interes l-a constituit prezentarea unei autospeciale de intervenţie cu şenile (şenilată), achiziţionată de Primăria Alexandria şi donată ISU Teleorman, care va fi folosită în misiunile de salvare a cetăţenilor din tot judeţul, în situaţii de urgenţă, în special pe timpul iernii.

Tot cu acest prilej au fost prezentate şi mesajele de felicitare primite de la Secretarul de Stat în M.A.I., şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă – dr. Raed Arafat, Inspectorul General al I.G.S.U. – col. dr. Nicolae Cornea, dar şi cele ale administraţiei publice locale.

Mai multe cadre militare din cadrul ISU Teleorman au fost recompensate după cum urmează: avansări înainte de termen: la gradul de plutonier adjutant – plt. maj. Flămânzeanu Liviu Florin şi plt. maj. Pirnea Georgel Cătălin, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Alexandria şi plt. maj. Bratu Sandu, din cadrul inspectoratului; citare prin Ordin de Zi pe Unitate: – col. Mîrlogeanu Remus, col. Chivu Aurel, col. Hampu Vasilică, col. Botorgeanu Dumitru Vasile, col. Paţe Costel, col. Tîrtea Marian, col. Ursu Costel, lt.col. Nicolau Mihai, lt.col. Drobotă Ionel, col. Petrache Viorel, lt.col. Nătărău Mihai, lt.col. Manea Mirela, mr. Răboj Mihai, mr. Raicu Cristian, mr. Georgescu Marius, cpt. Voicilă Cristina Irinuca, cpt. Dragomir Gelu, cpt. Băţăuş Cristian Bogdan, cpt. Pîngă Florin, plt. adj. şef Ganea Petrică, plt. adj. şef Ion Florina, plt. maj. Bratu Sandu şi plt. maj. Tatu Daniel.

În cadrul manifestărilor au fost aduse mulţumiri tuturor autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, operatorilor economici, instituţiilor publice, populaţiei şi mass-mediei locale pentru sprijinul acordat în îndeplinirea misiunilor specifice.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.