La Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”, ziua de 8 Martie a fost marcată prin două activităţi menite să celebreze mamele şi să le releve rolul important în educaţia copilului. Miercuri, 6 martie, la iniţiativa doamnelor directoare Elena Tecşor şi Valeria Cristici, a avut loc o masă rotundă cu tema „Şcoala şi familia-factori educativi primordiali”. Desfăşurată într-un cadru neprotocolar şi având ca invitate mame ale elevilor şcolii, dezbaterea a reprezentat un bun prilej de împărtăşire a experienţelor dobândite în educaţia copiilor, într-o societate contemporană în care tot mai puţini părinţi găsesc timp suficient să se aplece asupra problemelor copiilor. S-a accentuat ideea că şcoala are şi trebuie să aibă în continuare o contribuţie majoră la dezvoltarea personalităţii elevilor, însă într-o strânsă colaborare cu familia. De altfel, organizarea acestei întâlniri a fost considerată benefică de către mamele prezente, dorindu-se ca asfel de acţiuni să devină o tradiţie.
Joi, 7 martie, elevii şcolii au ţinut să-şi sărbătorească mamele, bunicile, învăţătoarele şi profesoarele printr-un frumos program artistic intitulat sugestiv „În dar, de ziua ta”. În sala de festivităţi au răsunat glasurile cristaline ale copiilor din grupul vocal al claselor I A, I B şi a II-a A, avându-i ca îndrumători pe doamnele profesoare pentru învăţământul primar Ristea Gheorghiţa, Ilie Eugenia şi Cristici Valeria, dar şi pe domnul profesor Măndică Marian. Au încântat cu interpretările lor soliştii vocali Broşteanu Octavian (clasa a VII-a B), Ion Alexandra (clasa a V-a C) şi Ganea Andra (clasa a III-a B). Versuri emoţionante, dedicate mamei au recitat elevele Burtea Daria-Teodora (clasa a V-a C), Mitroi Emma (clasa a VII-a A) şi Popescu Mădălina (clasa a VII-a C), pregătite de profesoarele de limba şi literatura română Dumitru Florentina, Drăgan Elena şi Petrică Simona. Programul a fost încheiat de grupul vocal-instrumental „Pro musica” al claselor a IV-a şi a V-a, avându-i drept coordonatori pe profesorul Tudor Grosu şi pe profesoara Desculţu Angela, şi de grupul vocal al claselor V-VIII, condus de profesorul Măndică Marian.