Eveniment

Ziua Armatei a fost celebrată la Alexandria

Devenită tradiţie, ceremonia dedicată cinstirii Zilei Armatei, organizată de Instituţia Prefectului Teleorman, Consiliul Judeţean Teleorman, Primăria Municipiului Alexandria, Garnizoana Alexandria şi Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, a avut loc la Alexandria, şi anul acesta, pe platoul din faţa Palatului Administrativ.
La evenimentul care a marcat împlinirea a 72 de ani de când armata a eliberat ultima localitate aflată sub ocupaţie străină (25 octombrie 1944) – oraşul Carei, au luat parte subprefectul judeţului Teleorman, Liviu Dumitraşcu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dănuţ Cristescu, viceprimarul municipiului Alexandria, Gică Anghel, directori ai instituţiilor deconcentrate, reprezentanţi ai sindicatelor şi organizaţiilor nonguvernamentale, ai filialelor partidelor politice, precum şi reprezentanţi ai militarilor în rezervă şi veteranilor de război.
Aşa cum se întâmplă în fiecare an, ceremonia a constat într-un ceremonial religios, urmat de discursuri ţinute de participanţii centrali ai manifestării, despre importanţa susţinerii armatei şi despre gloria eroilor care şi-au pierdut viaţa în demersul lor de a-şi apăra patria şi valorile. Evenimentul s-a încheiat cu depunerea de coroane şi parada militară. (Violeta Mocanu)

One Comment

  1. Alegator PSD-ist

    Ar fi fost normal ca prefecta,prejedintele CJT,primarul Alexandriei sa fie prezenti la acest eveniment.
    Orcum o mare parte din PSD-ist le vor urma exemplul pe 11. decembrie si nu se vor prezenta la vot!!!!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.