Nu e prima dată când lipsa de civilizaţie a celor care asistă la evenimente publice reuşeşte cumva să cultive uimirea printre cei care au fost educaţi, de mici, să arunce gunoiul la coş, să nu arunce hârtii pe stradă şi să nu scuipe cu coji de seminţe în toate direcţiile. Astfel, în ciuda celor trei zile excepţionale în care alexăndrenii au celebrat majoratul municipiului de care sunt atât de ataşaţi, mulţi au rămas cu un gust amar. Amintirea păturii de gunoie a reuşit să umbrească nişte momente absolut speciale, pe care nimeni nu are certitudinea că le va mai trăi în anii următori. În urma fiecăreia dintre cele trei seri de sărbătoare, mulţimile se retrăgeau euforice, lăsând în urma lor, pet-uri de bere, coji de seminţe, ambalaje de popocorn, pungi şi farfurii de unică folosinţă, pe care tronau, cu puţin timp în urmă, muştarul şi micii.
Cei care au avut curiozitatea sau cheful de a rămâne până târziu în noapte observau mormanele de gunoaie formate şi se mirau, la rândul lor, în legătură cu cantitatea de resturi pe care le-a putut lăsa în urmă o mulţime de oameni aparent decenţi şi educaţi. Desigur, printre cei care îşi exprimau perplexitatea după spectacole, erau şi voci care spuneau că, în fapt, nu alexăndrenii ar fi responsabili pentru gunoiul rămas în plină stradă, ci cei care au venit din alte localităţi apropiate, lipsiţi de grija conservării imaginii oraşului şi, deci, motivaţi să nu fie atenţi la ce lasă în urma lor. Nici cei care comercializau produse în zonă nu s-au obosit prea tare să menţină în jurul tarabei un spaţiu foarte curat şi igienic, lucru care nu i-a deranjat, însă, prea mult pe participanţii la eveniment, care au continuat să cumpere produse alimentare, fără a le păsa dacă ele au fost sau sunt conservate într-o bună stare. În ciuda organizării impecabile a zilelor oraşului şi a faptului că municipalitatea a făcut tot posibilul pentru a-i aduce în faţa alexăndrenilor pe CRBL, Loredana, Alb si Negru sau Voltaj, mulţi dintre cei prezenţi au ignorat, chiar cu bună ştiinţă, regulile minime ale decenţei şi bunului simţ, astfel că revelaţia pe care unii au avut-o ulterior celor trei spectacole a fost perfect justificată: lipsa de civilizaţie nu înseamnă numai aruncarea în neştire a resturilor, ci şi abordarea eronată a unor momente care ar fi trebuit să aducă multora un sentiment de mulţumire sufletească, transformate, se pare, într-un dezmăţ al simţurilor încremenite între mirosul micilor ieftini şi a berii la pahar. Şi asta n-ar fi fost nimic, dacă cei în cauză n-ar fi simţit nevoia intrinsecă de a lăsa celor de la A.D.P., şi aşa plătiţi cu un salariu de mizerie, o amintire a bucuriei lor de a se fi aflat în Alexandria într-un context al euforiei şi bunei dispoziţii…
