Eveniment

“Zilele Municipiului Alexandria” încep pe 16 august 2021

Luni, 26 iulie, s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Alexandria, în cadrul căreia au fost discutate cele 16 proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi. Spre deosebire de alte ședințe de consiliu, de această dată, liberalii au făcut amendamente la mai mult de jumătate dintre proiectele supuse la vot, discuțiile în contradictoriu vizând în special bugetul local.

Mai mult, doar câteva dintre proiectele de hotărâri au fost votate în unanimitate, atmosfera din sala de ședință fiind extrem de tensionată. Cu toate acestea, în privința proiectului de hotărâre cu privire la “organizarea manifestărilor dedicate ‘Zilelor Municipiului Alexandria’ 2021”, consilierii au votat în unanimitate.

Așadar, în perioada 16 – 31 august 2021, se va derula evenimentul “cu tradiție, manifestări cu încărcătură istorică și simbolică pentru comunitatea noastră, care se bucură de participarea a zeci de mii de alexăndreni și nu numai”, așa cum este descris în referatul de aprobare întocmit pentru ședință. Pentru activitățile cuprinse în Zilele Municipiului Alexandria 2021, cheltuielile necesare, în valoare de 250.000 lei, vor fi achitate din bugetul local al orașului.

Evenimentul va începe, astfel, pe 16 august, cu un “Concurs pescuit familii”, care se va desfășura de la ora 07:00 la o baltă amenajată de pe raza municipiului. Mai apoi, pe 23 august, se vor organiza trei concursuri: “Concurs pescuit pensionari” la ora 07:00, “Concurs tenis de câmp” și “Concurs Șah – Clubul Pensionarilor” de la ora 10:00. Printre evenimente se numără și concursuri de table, de fotbal, de înot, de biliard, dar și o expoziție de mașini de epocă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.