Social

Zile libere în 2023 / Trei punți între sărbători legale și weekend pentru angajații de la stat

Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal. Astfel, cele trei zile libere se adaugă la celelalte 15 zile libere legale: 1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou; 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române; 14 aprilie — Vinerea Mare;
16 -17 aprilie — Paște ortodox 2023; 1 mai — Ziua Muncii; 1 iunie — Ziua Copilului; 4 iunie (duminică) – Rusalii, 5 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii; 15 august — Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie — Sfântul Andrei; 1 decembrie — Ziua Națională a României; 25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul.

Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

De asemenea, unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor anexate la convențiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plății sumelor scadente.

Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.