Eveniment

Zile de foc pentru pompierii teleormăneni. Şase incendii în ultimele trei zile

Monica DUMITRESCU

Şase gospodării au ars în Teleorman în intervalul 22-23 ianuarie 2017. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, deşi pagubele sunt însemnate, în niciunul dintre incendii nu au fost înregistrate victime.

Primul incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 13.00, la o casă din comuna Mârzăneşti, sat Cernetu, în care domiciliază o familie cu cinci membri, din care doi copii. Au intervenit pentru stingerea flăcărilor pompierii din Detaşamentul Alexandria cu două autospeciale. Incendiul a fost stins după aproape o oră. A ars acoperişul unei magazii de lemne, pe cca 21 mp şi aprox. 2 t de lemne. Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 10000 de lei. Pompierii au reuşit să salveze locuinţa, aflată în imediata apropiere şi mai multe bunuri materiale estimate la 80000 de lei. Cauza probabilă a incendiului – scurtcircuit produs la un cablu electric din respectiva magazie.

Tot duminică, 22 ianuarie, câteva ore mai târziu, pompierii din Detaşamentul Roşiorii de Vede au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbubcnit la o casă din municipiu, situată pe strada Mihail Kogălniceanu. Nici în acest incendiu nu au fost înregistrate victime.

În dimineaţa zilei de luni, 23 ianuarie, în jurul orei 10.00, pomierii din Detaşamentul Alexandria au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o locuinţă din comuna Poroschia. Incendiul care se manifesta la acoperiş a fost stins în scurt timp.

Câteva ore mai târziu, în comuna Tătărăştii de Jos, sat Lada, a izbucnit un alt incendiu la o casă de locuit. Au intervenit pompierii din Detaşamentul Roşiorii de Vede, incendiul fiind stins după aproximativ două ore. Nu au fost înregistrate victime nici de această dată, însă pagubele au fost însemnate. Au ars: acoperişul, realizat din astereală de lemn învelită cu tablă, pe o suprafaţă de cca. 80 mp, tâmplăria şi mobilierul din două camere, mai multe articole de îmbrăcăminte şi de uz casnic. Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 20000 lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 5000 de lei. Cauza probabilă a incendiului – folosirea intenţionată a sursei de aprindere de către o persoană, care a dat foc unor articole de îmbrăcăminte în camera de zi a locuinţei. Cazul a fost preluat de către poliţie.

Şi pompierii din detaşamentul Turnu Măgurele au fost solicitaţi să intervină în seara zilei de luni, 23 ianuarie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case din comuna Traian. A ars acoperişul locuinţei, realizat din astereală de lemn învelită cu ţiglă, pe cca. 21 mp şi mai multe grinzi de lemn. Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 5000 de lei, iar a bunurilor salvate, reprezentând restul locuinţei dar şi casele învecinate, aflate la mică distanţă, la peste 60000 de lei.

Cauza probabilă a incendiului – coşul de fum deteriorat, scânteile ajungând pe materialele combustibile din podul locuinţei.

Pompierii au reuşit să localizeze focul înainte ca acesta să se propage la întreaga locuinţă.

Şi ziua de 24 ianuarie a debutat în forţă pentru pomierii de la Detaşamentul Alexandria. În jurul orei 00.43, aceştia au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Brânceni.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.