Circa 50 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, de vineri dimineaţa şi în perioada week-end-ului, după ce au căzut şi au suferit fracturi, entorse, luxaţii sau traumatisme din cauza poleiului, a spus asistentul şef al Serviciului de Ambulanţă Teleorman, Cristian Popescu.
În primele patru ore ale dimineţii de vineri, cel puţin 7 persoane au fost transportate la urgenţă de către ambulanţă la spital cu fractură din cauza căzăturilor pe gheaţă, la care se adaugă alte câteva persoane transportate de SMURD. În week-end, numărul celor care au suferit fracturi sau traumastisme prin căderi sau alte accidente a crescut semnificativ, peste 45 de persoane sunând la salvare după ce au suferit entorse, luxaţii sau fracturi, în special din cauza poleiului.
Astfel, ar fi bine ca doamnele să renunţe la încălţămintea cu toc şi să folosească ghete cu talpă de cauciuc cu striaţii adânci, tip bocanci. În cazul în care nu există o astfel de încălţăminte, ar fi bine ca pe talpa încălţămintei să fie lipită o bandă adezivă sau peste gheată să îşi pună un ciorap, deşi nu este deloc estetic. De asemenea, este recomandat mersul cu paşi mici, cu multă prudenţă.
Atenţie, de asemenea, la scări sau la locurile acoperite de zăpadă, acestea putând fi adevărate capcane. Totodată, medicii recomandă ca în cădere, să se încerce protejarea capului şi coloanei.
De remarcat este că poleiul trimis la spital tot atâtea persoane cât au ajuns şi din cauza accidentelor vasculare şi puseelor de tensiune. N-au lipsit de astă dată de la urgenţă persoanele agresate, numărul victimelor violenţelor şi altor agresiuni fiind de 13 persoane, majoritatea fiind victime ale consumului excesiv de alcool de către agresor. Potrivit lui Cristian Popescu, numărul solicitărilor la ambulanţă la finele săptămânii trecute fiind de 433 de solicitări. Pe lângă numărul victimelor poleiului, cazurilor de accidente vasculare cerebrale şi hipertensiunilor arteriale, victimelor violenţelor casnice, au mai ajuns la spital 24 de copii bolnavi şi alte 9 persoane cu temperatură foarte ridicată, majoritatea cazurilor fiind din cauza virozelor respiratorii sau complicaţiilor acestor afecţiuni. (C.P.)