Eveniment

Zece unităţi de învăţământ din Teleorman nu au directori. ISJ organizează selecţie pentru ocuparea acestor posturi

Monica DUMITRESCU

24 din cele 68 de funcţii de conducere în unităţile de învăţământ teleormănene scoase la concurs în iulie 2017 au rămas vacante. Pentru ocuparea celor 24 de posturi,  Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman a organizat săptămâna trecută o selecţie, în vederea numirii prin detaşare în interesul învăţământului, până la organizarea unui nou concurs, însă au fost ocupate doar 14 dintre acestea, 10 posturi rămânând în continuare vacante.

Este vorba despre posturile de director de la şcolile: nr. 6 Alexandria, Ciuperceni, nr. 1 Cosmeşti, Frăsinet, Necşeşti, Săceni, Sfinţeşti, Siliştea, Slobozia Mândra, Uda Clocociov.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman va organiza o nouă selecţie în vederea ocupării acestor posturi înainte de începerea anului şcolar.

În numirea candidaţilor pe posturile vacante ordinea priorităţilor este următoarea: cadre didactice care au participat la concursul naţional de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct, sesiunea iunie-august 2017, care au fost declarate admise; cadre didactice care au participat la concursul de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct, sesiunea septembrie-decembrie 2016, care au fost declarate admise şi nu au participat la concursul naţional de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct, sesiunea iunie-august 2017; cadre didactice care au participat la concursul naţional de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct, sesiunea iunie-august 2017, care au promovat cel puţin două probe în cadrul acestui concurs; cadre didactice care au participat la concursul naţional de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct, sesiunea iunie-august 2017, care au promovat cel puţin proba scrisă în cadrul acestui concurs; cadre didactice care au participat la concursul de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct, sesiunea septembrie-decembrie 2016, care au promovat cel puţin două probe în cadrul acestui concurs; cadre didactice înscrise în Registrul Naţional al experţilor în management educaţional şi nu au participat nici la concursul naţional de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct, sesiunea iunie-august 2017, nici la concursul de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct, sesiunea septembrie-decembrie 2016.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.