Un tronson din DJ 612 de aproximativ 5,2 Km, mai precis porţiunea dintre comunele Orbeasca şi Băbăiţa, reprezenta coşmarul locuitorilor celor două localităţi şi al tuturor şoferilor care tranzitau această zonă. Asfaltarea drumului balastat, cu gropi din ce în ce mai mari în care băltea apa ori de câte ori ploua, a constituit visul locuitorilor din comunele respective, dar şi din cele limitrofe, Frăsinet, Gălăteni etc. dinaninte de 1989.
Printr-un proiect realizat şi finanţat din fonduri proprii de Consiliul Judeţean Teleorman, tronsonul cu pricina a fost reabilitat. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la peste 13 miliarde lei vechi. Inaugurarea drumului a avut loc marţi, 19 noiembrie 2013, la aproape 4 ani de la demararea lucrărilor. La eveniment au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, administratorul judeţului, Mircea Dumitrescu, şi alţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Teleorman, primarii localităţilor Orbeasca – Budică Gheorghe, Băbăiţa – Ion Vlad, Gălăteni – Cernea George şi Frăsinet – Florentin Ghimiş. De asemenea, au participat în număr mare locuitori ai comunelor Orbeasca şi Băbăiţa.
“Pentru noi este mare lucru, este un mare avantaj, ţinând cont că o serie dintre cetăţenii noştri au terenuri în această zonă.
De asemenea, acum avem o legătură foarte directă cu târgul săptămânal de la Gălăteni şi, de asemenea, îi invităm pe locuitorii din Băbăiţa, Frăsinet, Gălăteni să vină şi ei la târgul săptămânal de la Orbeasca organizat sâmbăta.
Investiţiile pentru comuna noastră şi cele pentru judeţ de care vor beneficia direct locuitorii comunei noastre nu se vor opri aici”, a declarat primarul comunei Orbeasca, Budică Gheorghe.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Gâdea, a declarat: “Este un eveniment pe care ştiu că îl aşteptaţi de ceva vreme. De astăzi puteţi circula în condiţii mai bune. Pentru perioada următoare, ca şi proiecte pentru localitatea Orbeasca mai avem: înfiinţarea reţelei de apă şi canalizare, realizarea unei platforme pentru depozitarea gunoiului de grajd, un proiect derulat cu Ministerul Mediului prin care localitatea va fi dotată cu tractor, vidanjă, încărcător şi toate utilajele necesare. De asemenea, Orbeasca a fost cuprinsă şi în proiectul privind realizarea şi reabilitarea căminelor culturale din judeţ”.
Acesta a mai spus că în bugetul pe anul viitor al Consiliului Judeţean vor fi cuprinse şi fonduri pentru finalizarea părţii laterale a drumului inaugurat. (M.D.)