Vineri, la sediul Casei de Cultură din municipiul Roșiori de Vede, s-a desfășurat conferința de lansare a proiectului “Niciodată singur – Sprijin pentru bunicii comunității”. Astfel, prin înființarea unității de îngrijire la domiciliu, serviciile furnizate vor răspunde problemelor cu care se confruntă persoanele vârstnice, transmit reprezentanții primăriei.
Așadar, persoanele vârstnice înscrise în proiect vor beneficia de servicii, precum prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activități de menaj și spălătorie, facilitarea deplasării în exterior și însoțire, activități de administrare și gestionare a veniturilor, acompaniere și socializare, potrivit informațiilor publicate de sursa citată.
Proiectul “Niciodată singur – Sprijin pentru bunicii comunității” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, având o valoare totală de 2.871.331,38 lei, din care valoarea cofinanțării UE este de 2.736.935,49 lei. Acesta se va derula pe o perioadă de 30 de luni, având ca grup țintă 110 persoane vârstnice din Roșiorii de Vede.