Eveniment

„Vinerea Verde” la Primăria Alexandria – Cetățenilor și angajaților li s-a propus să renunțe la mijloacele de transport poluante, în zilele de vineri

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat, vineri, campania ”Vinerea Verde”, o iniţiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale în marile oraşe. Astfel, sub sloganul „STOP! Azi maşina stă pe loc!”, campania încurajează utilizarea transportului alternativ de către angajaţii din instituţiile publice în scopul reducerii poluării şi, implicit, a emisiilor de carbon.

La nivelul județului Teleorman, reprezentanții Primăriei Alexandria au anunțat deja că se alătură demersului, iar municipalitatea face un apel la cetățeni ca, în fiecare zi de vineri, să renunțe la mijloacele de transport poluante, în favoarea celor prietenoase cu mediul înconjurător.

„Primăria Municipiului Alexandria face cunoscut cetățenilor municipalității precum și angajaților din instituțiile publice aflate în subordine că, începand cu data de 12 martie 2021, Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor a lansat campania “Vinerea Verde” – o inițiativă de mobilitate curată, prin care se dorește schimbarea la nivel național a modalităților de transport urban prin înlocuirea transportului poluant cu unul ecologic, în favoarea sănătății cetățenilor cât și a mediului înconjurător. Prin acest demers, UAT-Municipiul Alexandria solicită atât cetățenilor municipalității, cât și propriilor angajați să renunțe măcar pentru o zi pe săptămână, în speță ziua de vineri a fiecărei săptămâni, la mijloacele de transport poluante, în favoarea celor cu impact pozitiv asupra mediului înconjurător”, transmite Primăria Alexandria.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.