Etapa de sâmbăta trecută în Liga a 3-a a fost doar continuarea jocurilor reprogramate de acum o săptămână, în seria a 3-a disputându-se doar trei jocuri. În timp ce Sporting Roșiorii de Vede a urmărit din tribună jocul de la Alexandria, turnenii s-au întrecut cu CS Dinicu Golescu, Câmpulung, joc care a avut ca urmăritori inclusiv pe Nicolae Dică, de la SCM Pitești.
Interes mare sâmbăta trecută pentru jocul dintre Sporting Turnu Măgurele și CS Dinicu Golescu/Câmpulung, pe stadionul din Alexandria, unde a fost lume multă, atât din județ, cât și din afara acestuia. Turnenii lui Adrian Iencsi vroiau să confirme forma bună, oaspeții sperau să convingă că sunt o echipă bună, iar la “indirecte” mulți sperau în rezultat de egalitate. Numai că turnenii au fost mai convinși că vor să câștige, au dominat autoritar disputa, cel puțin 70 de minute, dar chiar și cu greșelile din finalul meciului, au câștigat pe merit. Sâmbătă s-a jucat unul din cele mai bune jocuri ale turnenilor ăn acest retur, iar prima repriză a fost dominată categoric. N-au avut luciditate la finalizare, însă au avut ocazii și au împins permanent jocul spre careul oaspeților; când erau aproape să marcheze, se opunea portarul argeșenilor (omul meciului pentru oaspeți), o dată și arbitrii s-au opus (gol anulat pentru ofsaid, la Pârvu) și totuși prima repriză a fost în avantaj, numeric, pentru gazde (după eliminarea fundașului Delcea, min. 19). În partea secundă au venit golurile, Florian Pârvu (58) și Adrian Popa (74) pentru gazde, care au dominat jocul în prima jumătate de oră a reprizei. Numai că au făcut apoi pasul în spate, moment speculat rapid de oaspeți, iar la prima situație, tot turnenii (prin Sălcianu, 78) au înscris în propria poartă. Până la final nu s-a mai înscris (o dată au făcut-o oaspeții, dar s-a anulat corect, pentru ofsaid), însă s-a restabilit egalitatea numerică (Pîrvu a văzut “roșu” în prelungiri), iar în final a rezultat o victorie muncită, meritată și chiar interesantă a turnenilor.
“Sunt mulțumit de joc, mai ales de prima repriză, am dominat jocul, am avut ocazii, însă după golul doi ne-am relaxat, iar acest lucru s-a văzut, a dispărut concentrarea pe final, însă aceste lucruri le vom discuta în vestiar. Mulțumesc publicului că a venit în număr mare, am avut susținători, iar pentru noi este important să avem publicul alături” – Adrian Iencsi, antrenor Sporting Turnu Măgurele.
Rezultatele complete ale etapei a 23-a în seria a 3-a, Liga a 3-a:
* 6 mai
– Concordia Chiajna II – FC Aninoasa 2-0 (Novacek 66, Rogoveanu 67);
– Atletic Bradu – Sporting Roşiori 0-2 (Ivănică 34, Călin 60);
– SCM Piteşti – CS Podari 2-1 (Cip. Tănasă 31, Bg. Stancu 34 / Cl. Bălan 43 – pen.)
* 14 mai
– Urban Titu – CS Ştefăneşti 0-2;
– Sporting Turnu Măgurele – CN Dinicu Golescu Câmpulung 2-1;
– CS Afumaţi – AFC Hărman 3-0;
– FC Voluntari II – Inter Olt Slatina 3-0 nedisputat.
Clasament
1 | CS Afumaţi | 23 | 15 | 2 | 6 | 36-14 | 47 | 11 |
2 | SCM Piteşti | 23 | 15 | 2 | 6 | 43-23 | 47 | 11 |
2 | FC Voluntari II | 23 | 14 | 4 | 5 | 51-32 | 46 | 10 |
4 | CN Dinicu Golescu Câmpulung | 23 | 12 | 6 | 5 | 30-14 | 42 | 9 |
5 | Sporting Turnu Măgurele | 23 | 13 | 3 | 7 | 31-24 | 42 | 6 |
6 | Sporting Roşiori | 23 | 10 | 5 | 8 | 34-19 | 35 | 2 |
7 | Atletic Bradu | 23 | 10 | 4 | 9 | 41-33 | 34 | -2 |
8 | CS Ştefăneşti | 23 | 8 | 6 | 9 | 28-27 | 30 | -3 |
9 | Concordia Chiajna II | 23 | 8 | 5 | 10 | 49-36 | 29 | -7 |
10 | Inter Olt Slatina | 23 | 9 | 2 | 12 | 23-40 | 29 | -4 |
11 | CS Podari | 23 | 8 | 1 | 14 | 37-40 | 25 | -8 |
12 | FC Aninoasa | 23 | 5 | 7 | 11 | 18-32 | 22 | -11 |
13 | AFC Hărman | 23 | 4 | 4 | 15 | 21-54 | 16 | -17 |
14 | ACS Urban Titu | 23 | 4 | 1 | 18 | 18-72 | 13 | -23 |
– Inter Olt Slatina s-a retras in iarnă și pierde jocurile cu 3-0