– Domnule Primar, vorbind de alegerile europarlamentare, aș vrea să începeți de la valoarea fondurilor europene accesate de Primăria Alexandria în ultimul mandat al europarlamentarilor PSD și în ce obiective s-au concretizat?
– Într– adevăr, în ultimii ani, am realizat din fonduri europene câteva obiective absolut necesare în Alexandria. Astfel, cu 15 milioane euro am refăcut ferma Liceului agricol, am redat persoanelor aflate în dificultate adăpostul temporar, semaforizarea circulației rutiere asistată de computer, iluminat public prin supraveghere video și multe proiecte, ca parteneri, împreună cu unitățile de învățământ. Ceea ce aș dori să vă spun, deși nu-mi stă în caracter să fac asta, am depus proiectul cu pasajul subteran, direct la Cabinetul doamnei comisar European, Corina Crețu, care, în mod elegant, mi-a răspuns că nu se încadrează în proiectele finanțate direct de la Comisia Europeană. Pe mine nu m-a convins, însă… asta a fost. Acum am să depun acest proiect pe Fondul Național de Investiții, înfiinţat recent de Guvernul PSD, suma proiectării fiind de 32 milioane euro. Ce înseamnă asta pentru Comisia Europeană?
– Dincolo de pasajul subteran, ce aveţi pentru acest an şi următorii în perspectiva accesării fondurilor europene?
– În această etapă, am depus și vom derula proiecte de aproximativ 30 milioane euro pe axele impuse pentru reședintele de județ: este vorba de câteva obiective foarte importante pentru modernizarea şi urbanizarea municipiului Alexandria, între care reabilitarea zonei pietonale, autobuze electrice pentru transportul în comun, piste de bicicletă în Alexandria, reabilitare cartierului de blocuri 100, înființarea unui parc public în zona unității militare,reabilitarea și extindere Grădinița Ion Creangă (Germino),reabilitare atelierului școală de la Liceul Rulmentul și dotare cu utilaje specific fabricilor din oraș, modernizare și reabilitare exterioară a corpului vechi al clădirii primăriei, extindererea iluminatului public în zona unității militare, informatizarea proceselor birocratice în cadrul Primăriei Alexandria, reabilitarea str. Al. Ghica (de la strada București – intrare in comuna Poroschia), reabilitarea străzii Fabricii (de la str. Dunării – str. Mircea cel Bătrân), şoselei Turnu Măgurele – centura ocolitoare dintre DN 51 – DN 52. Toate aceste proiecte se află în diferite stadii de implementare. În plus, au fost semnate 11 contracte de finanțare pentru 11 unități de învățământ, în sumă totală de 242 miliarde lei vechi. Prin Compania Națională de Investiții, sunt finanțate următoarele obiective: stadion municipal – reconstrucție totală – lucrare începută , reabilitarea Casei de Cultură – obiectiv aflat în evaluarea licitației de selecție a constructorilor, reabilitarea Cinema PATRIA – obiectiv realizat aproximativ 80% ,reabilitarea căminului de elevi la Liceul Pedagogic, sala de sport a Liceului Agricol – în faza de avizare indicatori, sala de sport de la Școala generală Al. Colfescu – în faza de avizare indicatori, reabilitarea și închiderea perimetrală a celor două piețe din municipiu – în fază de avizare indicatori. Valoare estimată – peste o mie trei sute de milioane de lei ROL.
Ca și concluzie, finanțările posibil de obținut din fonduri europene (acestea fiind acordate funcție de populație – Guvernul Cioloș a negociat această condiție??!!) sunt echivalente cu sumele finanțate de Guvernul PSD din banii bugetului de stat și mulțumesc pe această cale fostului ministru al Dezvoltării Liviu Dragnea, Doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă și, nu în ultimul rând, domnului Gâdea Adrian, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.
– Înainte de a cere electoratului alexăndrean să voteze lista PSD la Parlamentul European, ce ați vrea de la viitorii europarlamentari?
– Să iubească și să respecte țara noastră. Să vrea, să știe și să poată negocia corect interesele ROMÂNIEI. Să militeze pentru drepturi egale ale românilor care lucrează în U.E., comparabile cu ale cetățenilor autohtoni. Să nu mai mistifice situațiile din ROMÂNIA. În acest context, aş vrea să spun că P.S.D.-ul, oricum le va impune criterii de evaluare a activității.
– Cum ați caracteriza campania electorală pentru alegerile europarlamentare, desfăşurată de forțele politice în Alexandria? Au fost și momente care au inflamat atmosfera de fair-play?
– Nu putem discuta de fair-play. Campania opoziției a avut o singură țintă: Liviu Dragnea, după ce ani de zile l-au “zugrăvit” drept cel mai mare corupt al țării, prin manipulări primitive. Dacă te uiți pentru ce a fost condamnat, te întrebi: și unde este corupția? La fel și cu al doilea proces. Care sunt banii pe care i-a băgat în buzunar Liviu Dragnea? Penibil! Pentru români ce program au? După declarațiile liderilor, te cam sperii. Înghețarea pensiilor, a salariilor bugetarilor, micșorarea veniturilor, prin urmare anihilarea singurei variante de a opri exodul românilor către vest, bunul cel mai de preț al României, forța de muncă cu calificare!
– Rezultatul alegerilor, fie el un rezultat bun sau foarte bun pentru PSD, ori invers, va avea influență asupra structurii guvernamentale și parlamentare a PSD, asupra programului de guvernare în continuare?
– Un procent național de sub 30%, teoretic, poate duce la pierderea majorității parlamentare, implicit la căderea Guvernului. Se pot produce migrări ale parlamentarilor nesiguri că vor mai fi pe listă. Un procent național de peste 37%, va întări majoritatea guvernamentală, iar Programul de Guvernare PSD, cu toate beneficiile sale pentru români, va continua. Românii vor decide la aceste alegeri europarlamentare și stabilitatea sau nu a Guvernului.
La final, un îndemn al meu pentru electoratul din Alexandria de a veni la vot și a susține programele implementate de PSD, precum şi pe cele viitoare, prin care vor creşte în continuare salariile, pensiile, tot ceea ce înseamnă crearea de condiţii mai bune de trai.
Tati,Dragusin,ULTIMUL ORAS DIN ROMANIA … ULTIMUL E ALEXANDRIA .chiar nu ai pic de bun simt?