Politic

Victor Drăguşin, reconfirmat la şefia PSD Alexandria

IMG_5496IMG_5497Miercuri, 29 iulie, în Sala de şedinţe a Primăriei Alexandria, a avut loc conferinţa Organizaţiei municipale Alexandria a Partidului Social Democrat, în cadrul căreia a fost aleasă conducerea organizaţiei. De asemenea, în cadrul întâlnirii, la care au participat 180 de social-democraţi alexăndreni, printre care secretarul de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului Augustin Ioan, senatorii Timotei Stuparu şi Florinel Dumitrescu, deputatul Valentin Boboc, primarul municipiului Alexandria Victor Drăguşin, preşedintele Organizaţiei de Tineret Ionuţ Neacşu, administratorul judeţului Mircea Dumitrescu, fostul primar al municipiului Alexandria Constantin Slăbescu, administratorul municipiului Alexandria, Ştefan Tăbăcitu şi preşedintele organizaţiei seniorilor Petre Cioabă, s-a făcut raportul cu privire la evidenţa membrilor organizaţiei PSD, a fost aprobat bugetul propriu de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015 şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014, a fost adoptat raportul activităţii politice a organizaţiei şi a Consiliului de conducere de la Conferinţa precedentă până în prezent, precum şi analiza rezultatelor obţinute de organizaţie la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale şi fost adoptat programul de activităţi al organizaţiei pentru perioada următoare.

La întâlnire au luat parte şi liderul UNPR Samuel Calotă, precum şi deputatul ALDE Ică Florică Calotă, acesta ajungând spre finalul întâlnirii, oameni politici pe care preşedintele reconfirmat al PSD Alexandria, Victor Drăguşin, a precizat că şi-i doreşte drept parteneri şi pe viitor. Vicepreşedintele UNPR Teleorman, Samuel Calotă, a fost în asentimentul preşedintelui social-democrat, precizând că „proiectul politic va continua, iar UNPR nu-şi doreşte un alt partener politic, care să nu fie PSD”.

Victor Drăguşin a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale cu unanimitate de voturi, astfel că toţi cei 180 de social-democraţi prezenţi în sală au votat pentru realegerea primarului municipiului în fruntea PSD Alexandria. Tot în unanimitate de voturi a fost ales şi Consiliul Executiv al organizaţiei municipale. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.