Politic

Victor Drăguşin: “Alexăndrenii ştiu că eu ceea ce promit, fac”

Victor Dragusin– Acum, la finele acestei campanii electorale, în care unii au ales să ocolească limitele unor lupte electorale civilizate, recurgând la atacuri josnice, alţii au ales calea promisiunilor de orice fel, fără să ţină cont dacă pot fi duse la îndeplinire sau nu. Astfel, a apărut şi varianta anvelopărilor tuturor blocurilor din Alexandria. În ce condiţii pot fi făcute aceste anvelopări?

 

Este pentru prima dată când astfel de lucrări pot fi finanţate din fonduri alocate de Uniunea Europeană: 15% din valoarea investiţie suportă primăria, 25% – proprietarii, 60% – fonduri europene. Perioada de depunere este până în noiembrie 2016 şi sunt necesari următorii paşi: expertiză tehnică la seism a fiecărui bloc, audit energetic şi proiect tehnic. Primăria trebuie să plătească lucrarea şi abia apoi urmează recuperarea de la cetăţeni şi Uniunea Europeană. La nivelul municipiului Alexandria, cu 396 blocuri, reabilitarea ar costa circa 390 miliarde lei, ceea ce depăşeşte de 100 de ori veniturile municipalităţii. În asemenea condiţii, ar trebui să facem o selecţie. Cine face această selecţie, pe ce criterii şi cum explicăm proprietarilor care şi-au realizat anvelopările pe banii lor că trebuie să demoleze? Şi cum vom explica celor neselectaţi?

Am solicitat asociaţiilor de proprietari să ne furnizeze situaţia blocurilor din municipiu care au cărţi tehnice, o condiţie imperativă pentru finanţare, dar se pare că niciun bloc nu îndeplineşte această condiţie.

Nu pot minţi cu uşurinţa cu care o fac ceilalţi înainte de alegeri, că fac şi anvelopez tot oraşul, iar după, să ies şi să le spun că, de fapt, nu se poate decât pentru foarte puţini. Eu cred că i-am obişnuit pe oameni că fac ceea ce promit.

 

 

  • O idee intens vehiculată este legată de parcul industrial. S-a mai vorbit de acest proiect. Este, totuşi, fezabil în acest moment?

 

Ideea realizării unui parc industrial în municipiul Alexandria îmi aparţie şi de 7 ani ne luptăm în instanţă să obţinem terenul. Fără teren, nu putem avea parc industrial. Primii paşi au fost făcuţi: intabularea, PUZ şi demersuri pentru scoaterea din circuitul agricol. Acum urmează şi celalţi paşi legali. Proiectul nu se finanţează din fonduri europene, drept pentru care avem nevoie şi de sprijinul guvernului.

 

Cu ce alte idei şi promisiuni v-au surprins contracandidaţii?

Am aflat cu stupoare că se promit branşamente gratuite la reţeaua de gaze, că sunt despăgubiţi oamenii care şi-au anvelopat locuinţele pe banii lor, amnistierea penalităţilor impuse de administraţie pentru cei care şi-au montat centrale în locuinţe, eliminarea de impozite şi taxe, mută policlinici, fac spitale… Sunt curios dacă domnii contracandidaţi cunosc legea şi, de asemenea, cunosc sau nu posibilităţile şi prerogativele primarului şi ale instituţiei. Ba chiar, citeam cu stupoare cum un contracandidat vrea să mute pompierii în subordinea primăriei. Repet, aceşti oameni ori nu cunosc legea, ori îi consideră pe alexăndreni naivi şi le vor votul vânzându-le iluzii.

 

  • La final de mandat şi înaintea unui nou mandat, puteţi face un scurt bilanţ al activităţii dumneavoatră în slujba alexăndrenilor?

 

Voi enumera câteva din obiectivele realizate. Am avut iniţiativa şi am întreprins demersurile pentru aducerea Universităţii Valahia la Alexandria unde au învăţat sau învaţă 5000 de studenţi, am redat oraşului un ştrand modern, am terminat cu ruinele – dovadă blocul Modern, atelierul de la Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” se transformă în săli de laborator, Cinematograful Patria a intrat deja în reabilitare, Parcul Pădurea Vedea se finalizează în acest an cu plantări masive pe 18 ha, s-au realizat 36 de locuri de joacă, s-au făcut investiţii la toate unităţile de învăţământ, s-au creat terenuri de sport în aproape toate şcolile şi liceele din oraş, două săli de sport moderne, s-au finalizat 90 de locuinţe pentru tineri şi am început încă 70, s-au modernizat cartierele, străzile şi trotuarele, a fost inaugurat deja Cinema 2D – 3D, de asemenea Casa de Cultură se modernizează printr-un proiect realizat prin Compania Naţională de Investiţii. Dar, eu cred că alexăndrenii văd şi ştiu aceste lucruri. Şi mai cred că ceea ce am făcut până acum reprezintă o garanţie pentru alexăndreni că ceea ce promit, fac.

Gh. Paraschiv

14 Comments

  1. tocmai am vazut cine a castigat alegerile locale in Alexandria ! si abia am citit si interviul acesta ,si comentariile. una peste alta , vom merge …inainte… ! in ce ritm insa? …va spun eu ce am observat ! ritm alert dar….din patru in patru ani… ! si e valabil pentru indiferent cine ar fi iesit primar ! habar nu am de ce naiba legea asta a alegerilor este facuta in asa fel sa fim obligati sa votam primari afiliati politic ! totul depinde pana la urma de cine este la putere la nivel guvernamental , acolo de unde vin cei mai multi bani pentru proiecte si investitii.de ce nu votam ca primar un om gospodar si atat? ca e simplu. votezi un psd-ist,pnl-ist, pmp-ist…nu conteaza, daca la nivel central sunt…’ailalti , adio fonduri, indiferent cat de capabil si gospodar ar fi alesul.. ! si atunci stai si te gandesti ..! ce sa fac? ala ar fi bun , dar nu e cu puterea,asa ca nu ii vor da nimic. ala e cu puterea , dar zau ca nu e bun,e moale sau incompetent, ..dar sigur daca cere va primi ceva bani…. !asta doar asa ,pe repede ‘nainte, ca analize se fac multe si e complicat! hmmm… si atunci, apare intrebarea ”eu cu cine votez?”,sau …de ce sa ma mai duc sa votez?..oricum cea mai buna lege electorala , ar fi sa alegem primari …anual ! ca indiferent cine ….se alege… inainte de alegeri , toti devin foarte foarte …vizibili ! se misca toate prin oras, se fac multe si majoritatea ”uitate” de la alegerile anterioare ! si asta e singurul nostru castig !ca ei, castiga, se aseaza pe scaun, se ”odihnesc”patru ani, si gata ! muncesc cu spor si cu frica de a nu isi pierde mandatul o data la patru ani. cum ar fi sa tremure in fiecare an?…CA POATE MAI CASTIGAM SI NOI !

  2. Iesiti la vot! Nu lasati sa iasa primar un valutist vulgar semianalfabet!

  3. catalina

    Readuc in atentia dvs programul de campanie 2012-2016 al primarului Victor Dragusin. Ni se promitea atunci amenajarea unui parc industrial,amplasat pe E70 la iesirea din Alexandria,proiect care ar fi trebuit finalizat pana in 2016.Astazi avem doar un panou pe E70..Deci Domnule Dragusin nu veti primi votul meu pentru ca de 8 ani mintiti!

  4. O sa conduc 800 de km, doar ca sa nu iasa camatarul ala de Titirisca!

  5. Magdalena Tudor

    Irina, si eu am fost injurata de oamenii PNL Alexandria pe Facebook. Credeam ca doar mie mi s-a intamplat..Eu o sa le raspund maine la vot!

  6. Un vot de incredere pentru primar si unul de blam impotriva postacilor PNL de pe Facebook, care m-au injurat ca la usa cortului!

  7. Felicitari, domnule primar! Sunteti un exemplu pentru multi oameni. Sunteti un om determinat si iubitor de oameni si frumos. Eu si familia mea va vom vota, cu siguranta!

  8. Felicitari domnule primar pentru plantarea miilor de copaci in oras! La munte se defriseaza, noi plantam! O mare bila alba! Votat!

  9. Danutza, de ce nu spui nimic si de obiectivele realizate? Stim doar sa denigram, cum am fost indoctrinati la partid. Sunt convins ca esti nerabdatoare sa lucrezi intr-un parc industrial! Iar formularea „Deci in concluzie” te califica negresit pentru asta!

  10. Si cu parcul industrial cum ramane? Tot promisiuni? Alba-neagra. Ba se face , ba nu se face. In sfarsit ati obtinut teren, dar acum din cate inteleg va trebuie sprijinul Guvernului. Deci in concluzie….. avem de asteptat. Nici voi nu mai stiti ce sa mintiti!

  11. Ne mandrim cu asa primar. Sincer si harnic, nu mincinos si incult!

    • catalina

      Draga Dana ce a facut acest primar pentru noi? in afara de cateva bancute si floricele,NIMIC.Avem nevoie de locuri de munca,pe care ni le promite la fiecare 4 ani prin realizarea unui parc industrial. Minciuni la fiecare 4 ani!

  12. Marinela

    Bravo domnule primar! Spuneti lucrurilor pe nume, nu ne amagiti aiurea. Ati facut treaba foarte buna. Votat!

Dă-i un răspuns lui danutza Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.