Politic

Victor Drăguşin a votat la Liceul “N. Bălcescu” din Alexandria – “Am aşteptări mari după acest vot”

Pentru turul 2 al alegerilor prezidenţiale, de duminică, 16 noiembrie, secţiile de votare din Alexandria au fost destul de animate de la primele ore ale dimineţii. Cu un procent de prezenţă destul de bun la nivel naţional, judeţul Teleorman era pe podium ca participare la vot la ora 10.00, iar cifrele au indicat o permanentă creştere a numărului de alegători. Ca de fiecare dată, la alegerile din ultimii ani, primarul municipiului Alexandria, Victor Drăguşin, a votat la Liceul “N. Bălcescu” din Alexandria, în jurul orei 11.00, de această dată venind singur la votare. După ce şi-a exprimat opţiunea la urne, Victor Drăguşin a oferit o declaraţie vizavi de aşteptările pe care le are după alegerile din 16 noiembrie 2014; iar mesajul primarului municipiului Alexandria a fost acela că pentru alexăndreni şi pentru judeţul Teleorman speră ca lucrurile să fie mult mai bune de acum încolo.

“Eu, ca primar, am votat şi subiectiv, dar şi obiectiv. Subiectiv, pentru că pe unul din candidaţi îl cunosc foarte bine, ştiu ce poate face pentru noi, pe celălalt nu-l cunosc deloc. Din punct de vedere obiectiv, eu am mari aşteptări ca în România să funcţioneze relaţia instituţională între Preşedinţie şi Guvern, între Guvern şi teritoriu, astfel încât judeţul nostru şi municipiul nostru, să nu mai apară niciodată în coada clasamentului. Dumnezeu să ajute România şi pe români!”, a spus imediat după ce a votat primarul Victor Drăguşin.

B. Pană

DSC04647DSC04648DSC04649

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.