Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a 24 foşti şi actuali aleşi locali, printre care si Niculae Cristea, viceprimar al comunei Purani.
Potrivit informatiilor date publicitatii, Niculae Cristea, in perioada 30 iunie 2016 – 23 mai 2017, a deţinut şi exercitat simultan funcţia de viceprimar şi pe cea de administrator al S.C. Panificaţie Purani S.R.L., încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi : […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”.
Potrivit sursei citate, Niculae Cristea nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.