Social

Vicepremierul Dragnea caută soluţii pentru continuarea investiţiilor destinate învăţământului – În Teleorman, două campusuri şcolare începute şi abandonate

Începute în perioada 2007-2008, lucrările la aşa zisele campusuri şcolare care urmau să asigure un învăţământ tehnic şi profesional de calitate au fost abandonate din lipsă de fonduri. Astfel, zeci de mii de euro s-au dus pe apa sâmbetei, la această dată şantierele începute atunci fiind într-o formă avansată de degradare în cele mai multe dintre cazuri. La nivel naţional sunt începute şi abandonate lucrări la aproximativ 160 de campusuri şcolare care urmau să aibă internate, cantine, ateliere, amfiteatre, săli de sport, cluburi ale elevilor etc. Nici Teleormanul nu face excepţie. Potrivit reprezentanţilor ISJ, în perioada 2007-2008, au fost demarate lucrări la Grupul Şcolar Auto din Roşiorii de Vede. După ce a fost realizat un procent de aproximativ 20% din proiectul iniţial, lucrările au fost abandonate din lipsă de fonduri. La Zimnicea, unde urma să fie realizat poate cel mai mare şi mai modern campus şcolar din judeţ nu s-a realizat decât aproximativ 10% din lucrările prevăzute.

Acestea nu sunt însă singurele obiective abandonate din lipsă de fonduri. Şi la fostul Grup Şcolar Agricol din Alexandria, care între timp a devenit Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu”, urma să fie realizată o fermă care ar fi asigurat elevilor o pregătire corespunzătoare în domeniu, însă lucrările s-au oprit imediat după finalizarea reabilitării clădirii în care se desfăşoară cursurile. Lucrări abandonate mai sunt şi la alte unităţi de învăţământ teleormănene al căror proiect de reabilitare a fost aprobat pentru finanţare în perioada 2007-2008. Un astfel de caz este Grupul Şcolar Tehnic din Videle, însă lista nu se opreşte aici.

La sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei videoconferinţe care a avut ca temă stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ pentru începerea anului şcolar, vicepremierul Liviu Dragnea a cerut autorităţilor locale şi reprezentanţilor Inspectoratelor Şcolare Judeţene să întocmească un inventar al santierelor deschise şi abandonate şi o situaţie privind necesarul de fonduri pentru redeschiderea şi finalizarea acestora, precum şi o situaţie a lucrărilor executate şi neachitate. Acesta a criticat foştii miniştri ai Educaţiei, acuzându-i că fiecare, după ce s-a instalat în funcţie nu s-a mai uitat la şantierele deschise şi a deschis noi şantiere, acesta fiind motivul pentru care s-a ajuns în acestă situaţie. Liviu Dragnea a spus că va încerca să poarte discuţii cu ministrul Fondurilor Europene în vederea găsirii unei soluţii pentru finanţarea lucrărilor începute şi abandonate. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.