Eveniment

“Viața neromanțată a unui negru colorat”, lansare de carte la Biblioteca Județeană

La Biblioteca Județeana “Marin Preda” Teleorman a avut loc, marți, 23 noiembrie 2021, lansarea cărții “Viața neromanțată a unui negru colorat”, semnată de Dumitru Negru. Profesor de desen și pictor, autorul, la cei 83 de ani ai săi, și-a creionat propria viață în cuvinte, de această dată. Născut la 23 septembrie 1938 în localitatea Segarcea Vale, Dumitru Negru trăiește în Turnu Măgurele unde a fost profesor de desen și caligrafie la Școala nr. 2 și Școala nr. 1 “Mircea cel Bătrân” din localitate. Marea sa pasiune este pictura, de-a lungul vieții a realizat peste 900 de lucrări cuprinse în 33 de expoziții individuale sau de grup.

Moderatorul evenimentul a fost Valentina Pașa, managerul bibliotecii județene, care a făcut, pentru publicul prezent în sală, o prezentare a autorului. Prezent la manifestare, poetul Florin Burtan, prieten din tinerețe cu pictorul Dumitru Negru a vorbit despre  perioada în care frecventau împreună Cenaclul literar de la Casa de Cultură din Turnu Măgurele. Volumul “Viața neromanțată a unui negru colorat”, în care sunt cuprinse confesiuni, interviuri, mărturisiri despre viață, Burtan l-a comparat cu o “pictură în cuvinte” în care autorul povestește cu sinceritate despre copilărie, dramele familiei șidespre  devenirea sa profesională. Scriitorul Stan V. Cristea, deasemenea prezent la lansarea de carte a scos în evidența creația sa artistică, numindu-l pe Dumitru Negru un artist activ care nu s-a lasat impresionat de realitate pe care a încercat să o domine prin culoare.

La rîndul său, Dumitru Negru s-a prezentat ca fiind un om echilibrat, iar despre cartea “Viața neromanțată a unui negru colorat” a vorbit ca despre o radiografie a propriei vieții.

I-au fost alături, la evenimentul desfășurat la sala de lectura a bibliotecii, prieteni apropiați, cunoscuți de-o viață.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.