Politic

Veşti contradictorii: A plecat sau nu jumătate din Organizaţia PSD Videle la ALDE?

Ioan DUMITRESCU

Organizaţia orăşenească a Partidului Social Democrat Videle trece zilele acestea prin grele încercări. Sunt anunţate migrări din rândul social-democraţilor către Alianţa Liberal Democrată (ALDE). Veştile, deocamdată, sunt contradictorii; preşedintele Organizaţiei ALDE Teleorman, deputatul Calotă Ică Florică anunţă că jumătate din Organizaţia PSD Videle ar fi trecut la ALDE.

Primarul oraşului Videle, social-democratul Nicolae Bădănoiu, afirmă: „Cei nemulţumiţi nu sunt pesedişti adevăraţi. Dacă sunt nemulţumiţi de mine este una, dacă sunt nemulţumiţi de partid este altceva. Nu poţi însă mulţumi pe toată lumea, la fel cum nu poţi fi plăcut de toată lumea, nu poţi fi înţeles de toţi şi, nu întotdeauna, toată lumea îţi stă aproape”.

Deputatul de Videle, Valentin Boboc, susţine: „Este vorba de doar trei, patru indivizi care au dorit să plece de la noi la ALDE. Printre ei se află şi consilierul local Valentin Popescu. Plecarea acestora din partid nu pune PSD-ul în pericol. Cei care au plecat nici nu erau în echipa de campanie. Probabil că s-au simţit în plus printre noi. Oricum ar fi, nu este o mare pierdere”.

Preşedintele organizaţiei judeţene Teleorman a Partidului Social Democrat, Adrian Ionuţ Gâdea, preşedintele Consiliului judeţean, declară că este vorba de doar patru, cinci migrări din PSD către ALDE. Preşedintele Gâdea spune că nu a primit deocamdată nici o demisie din partea vreunui (fost) pesedist, neglijând faptul că este suficientă o adeziune la altă formaţiune politică, pentru a fi înregimentat în alt partid, în felul acesta părăsind partidul din care ai făcut parte mai înainte. Preşedintele Gâdea mai afirmă că, personal, nu are o părere prea bună destre traseiştii politici, dezavuând migraţiile politice.

3 Comments

  1. Tot orasul vorbeste,inclusiv membrii psd,ca ,de fapt,PSD VIDELE,ISI DESFASOARA ACTIVITATEA LA GINA FRUMOSU IN BIROU,consiliera primarului.De fapt,asa este,ea tine audientele,si citeodata Mandreanu.Asa ca mai bine o intrebati pe ea,ce se intimpla .

  2. Domnule Boboc sunteti direct raspunzator de situatia de la Videle. Nu a-ti gestionat bine situatia avand in vedere ca multi petrolisti,in speta oameni de-ai dumneavoastra au plecat de la PSD la ALDE.
    Domnul Popescu Valentin -purtati acelasi prenume- a plecat si imi spunea ca dumneavoastra ,inginer de petrol, nu a-ti stiut sa tineti oamenii aproape ca nu va-ti implicat in viata de partid a organizatiei si a-ti destabilizat partidul la nivelul organizatiei Videle.

    • An outstanding share! I have just forwarded this onto a colleague who was doing a little research on this. And he in fact ordered me breakfast simply because I discovered it for him… lol. So allow me to reword th0i2#8&3s;. Thank YOU for the meal!! But yeah, thanx for spending some time to talk about this matter here on your blog.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.